Skip to main content

64 de tineri și tinere vor petrece două luni de vară în instituții publice, în cadrul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova

03/07/2026

64 de tineri și tinere, selectați din aproape 200 de candidați, vor petrece două luni de vară lucrând cot la cot cu funcționari publici din instituțiile publice, în cadrul Programului comun de stagii de practică al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova. Studenții, masteranzii și absolvenții recenți ai universităților din Republica Moldova și din străinătate care doresc să urmeze o carieră în administrația publică vor avea oportunitatea de a dobândi experiență și de a învăța direct cum funcționează administrația publică, Programul fiind la a cincea ediție. În fiecare lună, stagiarii vor primi o bursă de 250 de Euro, finanțată de Uniunea Europeană și Danemarca în cadrul proiectului „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”.

Ceremonia de deschidere care a marcat startul Programului a avut loc astăzi, în prezența Ambasadoarei UE, Iwona Piórko, Ambasadorului Danemarcei Søren Jensen și a secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu. Evenimentul a marcat, de asemenea, lansarea următoarei ediții a Programului de stagii plătite în serviciul public, care reunește o cohortă suplimentară de 84 de tineri stagiari.

Oficialul UE a subliniat: „Instituțiile publice au nevoie de ideile, creativitatea și energia voastră. Au nevoie de oameni care sunt pregătiți să privească provocările dintr-o perspectivă nouă, pentru a pregăti instituțiile mai bine pentru viitor. Uniunea Europeană este mândră să sprijine acest program, deoarece credem că tinerii sunt printre cele mai mari puncte forte ale Republicii Moldova.”

La rândul său, Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a îndemnat tinerii selectați să se implice activ în activitatea instituțiilor în care vor face stagiul: „Serviciul public are nevoie de inițiativă și curaj. Este important că ați ales să faceți acest pas și să veniți în administrația publică cu idei noi, cu energie și cu dorința de a contribui la binele comun. ” 

Ambasadorul Danemarcei a subliniat că „Acest program de stagii vine, de asemenea, într-un moment important în parcursul Republicii Moldova către UE. Pe măsură ce țara își avansează agenda de reforme și se aliniază la standardele și valorile UE, investițiile în competențele, profesionalismul și leadershipul tinerilor sunt mai importante ca niciodată.”

Absolvenții edițiilor anterioare ale Programului, care lucrează în prezent în serviciul public, și-au împărtășit experiența despre modalitățile în care stagiul i-a ajutat să obțină un post de funcționar public. Cei care absolvesc cu succes programul, pot intra în serviciul public fără concurs și fără o perioadă de testare, cu condiția să primească evaluarea „foarte bine” din partea mentorilor lor: cadrul legal a fost adoptat în acest sens după primele ediții de succes ale Programului de Stagii.

Programul de stagii este conceput pentru a consolida abilitățile profesionale ale participanților și a le îmbunătăți perspectivele de angajare pe termen lung. Experiența include, de asemenea, sesiuni regulate de formare, seminarii și ateliere de lucru pentru a îmbunătăți cunoștințele teoretice și practice ale stagiarilor despre administrația publică, în special în contextul integrării europene.

În cele patru ediții anterioare ale Programului au absolvit peste 200 de persoane, dintre care peste 20 au fost angajați în administrația publică.

Ultimele oportunități