
Cum funcționează procesul de aderare la Uniunea Europeană: etapele și domeniile de negociere
Procesul de aderare la Uniunea Europeană presupune o serie de etape și reforme prin care o țară candidată își aliniază legislația, instituțiile și standardele la cele ale UE. Comisia Europeană explică, într-un material informativ publicat în noiembrie 2026, principalele etape ale acestui parcurs, precum și domeniile în care se desfășoară negocierile de aderare.
Procesul începe cu depunerea cererii de aderare de către țara interesată, urmată de evaluarea Comisiei Europene. Ulterior, statele membre ale UE decid în unanimitate dacă acordă statutul de țară candidată și dacă sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea negocierilor. Acestea încep oficial după aprobarea cadrului de negociere de către statele membre.
Negocierile sunt structurate în șase clustere tematice, care cuprind 35 de capitole și domenii de politici europene. Acestea vizează valorile fundamentale, piața internă, competitivitatea și creșterea favorabilă incluziunii, agenda verde și conectivitatea durabilă, resursele, agricultura și coeziunea, precum și relațiile externe.
Un rol central îl are clusterul „Valori fundamentale”, care include reforma administrației publice, funcționarea instituțiilor democratice, sistemul judiciar și drepturile fundamentale, justiția, libertatea și securitatea. Acest cluster este primul care se deschide și ultimul care se închide, reflectând importanța reformelor democratice și a statului de drept pe tot parcursul procesului de aderare.
Pe durata negocierilor, țara candidată trebuie să demonstreze că poate aplica legislația și standardele UE în toate domeniile. După încheierea negocierilor, Comisia Europeană emite un aviz privind gradul de pregătire pentru aderare. Decizia finală de încheiere a negocierilor este luată în unanimitate de statele membre, cu acordul Parlamentului European.
Ultima etapă presupune semnarea și ratificarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre ale UE și țara candidată.
Pentru Republica Moldova, acest parcurs înseamnă continuarea reformelor și alinierea la standardele europene în toate domeniile, de la justiție și administrație publică până la economie, mediu, energie și securitate. Aderarea la UE nu este doar un proces de negociere legislativă, ci și o transformare instituțională și economică menită să aducă beneficii durabile cetățenilor.



