Skip to main content

Consolidarea instituțiilor de mediu din Republica Moldova: Reducerea decalajului dintre prevederile legale și implementarea zilnică

04/06/2026

Experții din cadrul proiectului finanțat de UE și Danemarca, „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”, au efectuat o evaluare a instituțiilor de mediu ale țării, ca parte a acțiunilor incluse în Agenda de reforme. Evaluarea s-a concentrat pe Ministerul Mediului, Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru protecția Mediului

Rezultatele au fost prezentate în cadrul unei reuniuni organizate la Ministerul Mediului, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor cheie, ai Delegației Uniunii Europene și ai echipei de proiect. Experții au subliniat că procesul de reformă presupune nu doar alinierea legislației naționale la cerințele Uniunii Europene. La fel de important este să se asigure că legile de mediu sunt implementate eficient în practică. Evaluarea a evidențiat necesitatea de a reduce decalajul dintre prevederile legale și punerea lor în practică.

Pentru a realiza acest lucru, raportul recomandă investiții mai mari în resursele umane, dezvoltarea unor proceduri interne clare, procese de lucru îmbunătățite și sisteme digitale mai puternice.

În ceea ce privește Agenția de Mediu, deși legislația de mediu a fost în mare parte aliniată la standardele UE, raportul a constatat că multe proceduri interne necesare pentru a sprijini implementarea eficientă încă lipsesc. Raportul a menționat, de asemenea, că multe sarcini continuă să fie efectuate manual, ceea ce limitează utilizarea datelor și a analizelor bazate pe sistem. O altă provocare esențială se referă la deficitul de cadre.

În ceea ce privește Inspectoratul pentru protecția mediului, constatările au evidențiat legătura importantă dintre autorizațiile de mediu și activitățile de inspecție și au subliniat necesitatea unor proceduri mai clare și sporirea transparenței.

În timpul discuției, participanții au convenit că cel mai important factor pentru o reformă de succes sunt oamenii. Atragerea și păstrarea specialiștilor calificați, precum și asigurarea unor condiții de muncă potrivite, au fost identificate ca o prioritate. Consolidarea resurselor umane ar crea baza necesară pentru dezvoltarea unor proceduri eficiente și asigurarea funcționării corecte a sistemelor IT.

Participanții au remarcat, de asemenea, că reformele nu se pot baza exclusiv pe adoptarea documentelor și practicilor din alte țări. Bunele practici internaționale trebuie adaptate cu atenție contextului instituțional specific și nevoilor operaționale ale Republicii Moldova.

Ultimele oportunități