Gala Societății Civile 2026: șapte organizații ale societății civile din Republica Moldova, premiate de Uniunea Europeană pentru excelență, solidaritate și impact
Gala Premiilor Uniunii Europene pentru Societatea Civilă 2026 celebrează organizațiile societății civile și inițiativele care aduc schimbări reale în comunități, contribuie la politici publice mai bune și sprijină democrația, incluziunea socială și dezvoltarea durabilă. În cadrul Galei, este recunoscut impactul proiectelor realizate de societatea civilă cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, evidențiind totodată rolul esențial al sectorului în parcursul european al Republicii Moldova. Organizată anual de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Gala Premiilor Uniunii Europene pentru Societatea Civilă 2026 (în continuare – Gala Societății Civile), recunoașterii excelenței, consolidării solidarității și promovării implicării civice.
Șapte organizații ale societății civile din Republica Moldova au fost recunoscute și premiate în cadrul celei de-a noua ediții a Galei Societății Civile. Acestea au fost selectate pentru profesionalismul lor, inițiativele cu impact și bunele practici în implementarea proiectelor.
În premieră, în semn de recunoaștere a realizărilor excepționale ale organizațiilor nominalizate, două organizații au fost premiate la categoria „Guvernanță mai puternică”.
Premianții ediției a noua a Galei Societății Civile, organizată de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, sunt:
- Centrul Național de Asistență și Informare a ONG-urilor din Moldova „Centrul CONTACT” – premiul „Guvernanță mai puternică”,
- Asociația Obștească „Clubul Femeilor Golubka” din Basarabeasca – premiul „Guvernanță mai puternică”,
- Asociația Obștească „VICON” din Căușeni – premiul „Societate mai puternică”,
- Asociația Obștească „Inima Nordului” din Ocnița – premiul „Economie mai puternică”,
- Asociația Obștească „Academia de Creație și Inovații Mediatice (Zona de Securitate)” – premiul „Reziliență la dezinformare”,
- Asociația Obștească „Hai Moldova” – premiul „Dezvoltare sustenabilă și energie verde”,
- Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” – premiul „Promovarea egalității de gen”.
„În spatele fiecărei comunități care renaște, al fiecărui om care primește sprijin la timp și al fiecărei voci care începe să fie auzită, există adesea o organizație a societății civile. Acești oameni lucrează cu răbdare, empatie și curaj acolo unde sprijinul contează cel mai mult. Ei creează încredere, aduc soluții și dau sens concret valorilor noastre: demnitate, solidaritate, incluziune și responsabilitate. Prin aceste premii, Uniunea Europeană aduce un omagiu celor care transformă implicarea civică într-o forță reală de schimbare pentru Moldova”, a declarat Iwona Piórko, Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova.
Organizațiile au fost premiate pentru contribuția lor la dezvoltarea comunităților locale, pentru rezultate importante în domeniul social, pentru promovarea eficienței energetice, precum și pentru eforturile de consolidare a rezilienței societății în fața dezinformării și manipulării.
O atenție specială a fost acordată organizațiilor societății civile care au obținut rezultate concrete la nivel local, reflectând una dintre prioritățile-cheie ale Uniunii Europene: consolidarea societății civile în toate regiunile Republicii Moldova.
Gala Societății Civile 2026 a adus împreună reprezentanți ai societății civile, ai autorităților publice, ai partenerilor de dezvoltare și ai mass-mediei, pentru a recunoaște inițiativele care au demonstrat profesionalism, transparență și impact semnificativ asupra comunităților.
Informații generale
Sprijinul Uniunii Europene oferit organizațiilor societății civile din Republica Moldova
În Republica Moldova există aproximativ 5 000 de organizații ale societății civile active, din cele 13 000 de organizații înregistrate. Societatea civilă contribuie semnificativ la dezvoltarea democratică, economică și socială a țării, inclusiv prin promovarea valorilor europene și susținerea aspirațiilor de integrare europeană ale Republicii Moldova.
Uniunea Europeană sprijină societatea civilă din Republica Moldova de peste 20 de ani. Sprijinul bilateral al UE pentru societatea civilă, oferit prin Facilitatea pentru Societatea Civilă a Parteneriatului Estic, Programul tematic pentru organizațiile societății civile și Programul tematic pentru drepturile omului și democrație, se ridică la 28 de milioane EUR pentru perioada 2021–2024.
Pentru perioada 2025–2027, Uniunea Europeană oferă organizațiilor societății civile din Republica Moldova un sprijin total de cca 40,5 milioane EUR. Sprijinul alocat în prezent se concentrează pe: consolidarea rezilienței societății; protecția apărătorilor drepturilor omului; politici sociale; consolidarea capacităților organizațiilor societății civile și a platformelor tematice ale acestora; promovarea guvernanței pe mai multe niveluri și a procesului decizional incluziv în contextul aderării Republicii Moldova la UE; precum și sprijin pentru mass-media și jurnalismul de investigație.
Gala Premiilor Uniunii Europene pentru Societatea Civilă
Gala Premiilor Uniunii Europene pentru Societatea Civilă are scopul de a recunoaște rolul societății civile în calitate de promotor al schimbărilor pozitive și de impact în beneficiul cetățenilor. De asemenea, premiile europene pentru societatea civilă sunt oferite ONG-urilor care au demonstrat rezultate tangibile și sustenabile ale inițiativelor finanțate de UE atât la nivel național, regional cât și local, și care au avut un impact pozitiv și de durată asupra democrației, dezvoltării economice și coeziunii sociale din Republica Moldova și au promovat valorile europene.
Prima ediție a Galei Premiilor Uniunii Europene pentru Societatea Civilă a fost organizată de către Delegația UE în Republica Moldova în anul 2018.
Pentru mai multe detalii despre cooperarea Uniunea Eujropeană – Republica Moldova, accesați:
www.eeas.europa.eu/delegations/moldova_en и www.EU4Moldova.eu
https://www.facebook.com/EUDelegationMoldova
https://www.youtube.com/@EUDelegationMoldova
https://www.flickr.com/photos/euinmoldova/