Skip to main content
Până la zece comunități locale din Republica Moldova, Ucraina și Armenia, membre ale Rețelei Naționale M4EG vor beneficia de asistență în valoare de cca 120.000 EUR fiecare.

Până la 10 comunități membre ale rețelei M4EG vor beneficia de asistență financiară oferită de UE

30/05/2025

Până la zece comunități locale din Republica Moldova, Ucraina și Armenia, membre ale Rețelei Naționale M4EG vor beneficia de asistență în valoare de cca 120.000 euro fiecare. Comunitățile selectate vor parcurge traseul economiei orientate spre misiune și vor valorifica acest parcurs de învățare pentru a îmbunătăți guvernanța locală, pentru a spori implicarea cetățenilor în procesul decizional și pentru a crea un mediu favorabil creșterii economice locale. Asistența financiară este oferită de Uniunea Europeană, în cadrul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), implementată de PNUD.

Apelul de interes pentru comunitățile din Republica Moldova va avea ca prioritate domeniul rezilienței economice, menținerea și îmbunătățirea serviciilor esențiale, stimularea creșterii economice și a dezvoltării durabile, precum și crearea unei infrastructuri fizice și instituționale capabile să se adapteze și să anticipeze provocările unei lumi în continuă transformare. 

Comunitățile selectate în cadrul apelului vor beneficia de asistență financiară de cca 120.000 euro per comunitate (venind și cu o contribuție proprie de cel puţin 10% din valoarea totală a propunerii. Asistența va fi acordată pe etape:

  • etapa de inițiere – până la 20.000 EUR pentru a conceptualiza portofoliul local de proiecte și pentru a începe aplicarea sa în practică;
  • etapa de creștere – cca 40.000 EUR pentru implementarea și dezvoltarea portofoliului;
  • etapa de scalare – cca 40.000 – 60.000 EUR pentru scalarea și dezvoltarea în continuare a portofoliului.

Apelul a fost lansat la Chișinău, joi, 29 mai curent în cadrul evenimentului tematic anual al primarilor cu tema „Stimularea economiilor locale”, organizat de inițiativa Primarii pentru Creștere Economică (M4EG).

Evenimentul a reunit peste 70 de reprezentanți din administrația publică locală din Republica Moldova (primari, viceprimari, specialiști în atragerea investițiilor și gestionarea proiectelor) membri ai rețelei naționale M4EG. Participanții au asistat la paneluri de discuții și sesiuni practice axate pe teme relevante pentru dezvoltarea locală. Printre acestea s-au numărat: atragerea investitorilor în localități și dezvoltarea produselor investiționale locale, tehnici de negociere, provocările și soluțiile identificate de femeile primare în gestionarea comunităților pe care le conduc.

În continuare, va fi organizată cel puțin o sesiune online de informare privind apelul de interes, la care vor putea participa toți membrii M4EG.

Condițiile concursului şi ghidul cu toate detaliile despre procesul de depunere vor fi transmise prin e-mail de către secretariatul proiectului comunităților membre ale rețelei M4EG.

Termenul-limită de depunere a dosarelor este 15 iunie 2025, ora 12:00 (GMT+3:00 p.m.)

Lansată și finanțată de Uniunea Europeană (UE) în anul 2017, inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG) este administrată de PNUD începând cu anul 2021, în strânsă cooperare cu UE, autoritățile locale și diverși parteneri.

Ultimele oportunități