
Lansarea construcției Sistemelor de Sanitație și Apă în raionul Leova
A fost marcat un moment important în îmbunătățirea infrastructurii de apă și sanitație, precum și în promovarea dezvoltării locale incluzive în raionul Leova, prin programul „EU4Moldova: Comunități Locale” – o inițiativă a Echipei Europa.
O ceremonie de inaugurare a avut loc în Hănăsenii Noi, marcând lansarea oficială a proiectelor de sisteme de sanitație și apă în raionul Leova, și anume pentru satele Sîrma și Hănăsenii Noi, precum și pentru Școala Profesională din Leova. Aceste proiecte vor aduce beneficii directe pentru aproximativ 700 de persoane, oferindu-le acces la servicii de salubritate sigure, moderne și confortabile.
Lucrările prevăzute includ:
- construirea a două stații locale de epurare a apelor uzate;
- construirea unor blocuri sanitare noi în instituțiile publice;
- racordarea instituțiilor publice cheie, precum școlile, grădinițele, centrele medicale și primăriile la sistemul de canalizare;
- instalarea unor rețele noi de canalizare;
- oferirea posibilității de conectare a gospodăriilor și întreprinderilor la noile sisteme.
Aceste investiții nu doar vor îmbunătăți sănătatea publică și condițiile de mediu, ci vor contribui semnificativ și la creșterea calității vieții în comunitățile vizate. Proiectele din Sîrma, Hănăsenii Noi și de la Școala Profesională din Leova sunt finanțate cu aproximativ 390.000 de euro, prin contribuția Uniunii Europene (UE), Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC) și a Autorităților Publice Locale (APL). Implementarea este coordonată de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA). Aceste inițiative fac parte din programul „EU4Moldova: Comunități Locale” – o inițiativă a Echipei Europa.
„Uniunea Europeană este mândră să sprijine Moldova în eforturile sale de a construi comunități mai puternice, mai sănătoase și mai reziliente — pași concreți care apropie țara de familia europeană. Prin programe precum ‘EU4Moldova: Comunități Locale’, nu doar îmbunătățim serviciile publice și infrastructura, ci sprijinim și parcursul Moldovei către aderarea la UE, investind în oameni, instituții și valori comune”, a spus Máté Csicsai, Șeful Adjunct al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova
Sandra Horina, Consilier și Șefa Biroului de Coordonare pentru Cooperare Tehnică, Ambasada Austriei la Chișinău: „Angajamentul Austriei, prin Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, este de a se asigura că asistența tehnică se traduce în îmbunătățiri tangibile în viața de zi cu zi a oamenilor. Apa curată și salubritatea sigură nu sunt privilegii, ci drepturi fundamentale, iar astăzi transformăm aceste drepturi în realitate pentru locuitorii raionului Leova.”
Guvernul și autoritățile publice locale au colaborat în mod constant cu partenerii de dezvoltare. Au fost făcute eforturi considerabile pentru a promova obiective comune pe calea dezvoltării Republicii Moldova, aducând beneficii, în primul rând, comunităților locale și sprijinind, totodată, procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Corneliu Cirimpei, Secretar de Stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Acest proiect este un exemplu clar al modului în care prioritățile naționale, precum îmbunătățirea infrastructurii de bază și reducerea diferențelor dintre zonele urbane și rurale, pot fi realizate prin parteneriate locale și internaționale eficiente. Prin modernizarea sistemelor de epurare a apelor uzate, nu doar protejăm sănătatea publică, ci punem și bazele unei dezvoltări regionale durabile.”
Nicolae Popa, Președintele raionului Leova: „Pentru comunitățile noastre, acesta este mai mult decât un proiect de infrastructură, este o promisiune împlinită. Cu sprijinul Uniunii Europene și al Austriei, transformăm provocările de durată în progrese reale, îmbunătățind bunăstarea locuitorilor și construind un viitor mai bun pentru generațiile viitoare.”
Context
Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei; și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.