
Livada Moldovei
Descrierea
Livada Moldovei este o linie de credit a Băncii Europene de Investiții de peste 120 milioane de euro destinate modernizării sectorului horticol din Moldova. Dintre aceștia, 12 milioane de euro sunt alocate pentru investiții în infrastructura publică (educație și formare horticolă), în timp ce ceilalți 108 milioane de euro sunt disponibile pentru investiții ale antreprenorilor privați. În plus, asistența tehnică de 2,4 milioane de euro sprijină fermierii și întreprinderile mici și mijlocii să acceseze linia de credit.
Obiectivul specific
Operațiunea propusă va furniza resurse unui număr mare de întreprinderi mici și mijlocii. De asemenea, se preconizează că va avea un impact pozitiv social și de mediu. Sprijinul propus atât producătorilor individuali, cât și sectorului ascendent și descendent ar trebui să permită dezvoltarea veniturilor viitoare, asigurând viabilitatea pe termen lung a unui sector important pentru economie.
Rezultatele așteptate
Absorbția a 108 milioane de euro, destinați sectorului privat de către antreprenorii din Republica Moldva și în final restructurarea sectorului din țară, prin înființarea plantațiilor multianuale moderne din soiuri și portaltoie adaptate pieții internaționale, dezvoltarea sectorului de procesare a produselor horticole, implementarea inovațiilor etc. Cu suma de 12 milioane de euro destinate investițiilor în Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, dar și colegiilor de profil, proiectul contribuie la ridicarea unei noi generații de specialiști tehnici.
Beneficiaries

Helping farmers to finance their investments

Assisting returnees to invest in their home country

Providing investment partnerships for Moldovan companies

Lifting the wine industry in Moldova to a higher level

Helping Moldovans to harness investment opportunities in growing lavender and making lavender products

Extending Business Development Support (BDS) to SMEs to enable them access finance

Rejuvenating old orchards and transforming land from arable crops to plantation crops

Technological consultancy to support investment financing

Environmental benefits from EIB-financed investment loans for the private sector

Supporting Made-In-Moldova food products

Supporting investments into renewable energies

Expediting the establishment of modern orchards

Financing the production of wine and spirits

Supporting certified organic horticulture

Modernising Moldova’s walnut subsector

Helping Moldova to substitute vegetable imports

Developing the Moldova’s table grape production

Supporting public investment into Moldova's agricultural colleges

Investing into the Agricultural State University of Moldova

Making the Technical University in Moldova become the key for education and research in horticulture processing
Harta proiectului
Galerie foto
Videos
What is Livada Moldovei Project?
Video Player is loading.
Current Time 0:00
/
Duration 0:00
Loaded: 0%
0:00
Stream Type LIVE
Remaining Time -0:00
1x
- Chapters
- descriptions off, selected
- subtitles settings, opens subtitles settings dialog
- subtitles off, selected
This is a modal window.
Beginning of dialog window. Escape will cancel and close the window.
End of dialog window.
Livada Moldovei spot
Video Player is loading.
Current Time 0:00
/
Duration 0:00
Loaded: 0%
0:00
Stream Type LIVE
Remaining Time -0:00
1x
- Chapters
- descriptions off, selected
- subtitles settings, opens subtitles settings dialog
- subtitles off, selected
This is a modal window.
Beginning of dialog window. Escape will cancel and close the window.
End of dialog window.
DETALIILE PROIECTULUI
Moldova
Domeniu prioritar:
Parteneriat care creează Subsector:
Agricultură și dezvoltare rurală Teme:
Agricultura Starea proiectului:
Efectuat Data începerii:
01.07.2016 Data de încheiere:
31.07.2023 Site:
www.livada-moldovei.md