Intensificarea activității de combatere a corupţiei în ţările din cadrul Parteneriatului Estic al UE
Descrierea
O politică anticorupţie de succes, prevenirea şi combaterea corupţiei la nivel înalt şi a formelor complexe de corupţie sunt factorii cheie pentru edificarea unor state şi societăţi reziliente. Aceste deziderate fac parte şi din priorităţile agendei Parteneriatului Estic (PaE sau „Parteneriatul estic”) pentru perioada de după anul 2020.
Acţiunea „Intensificarea combaterii corupţiei în ţările din cadrul Parteneriatului Estic al UE” („Acţiunea”) vizează susţinerea ţărilor din PaE în eforturile lor de prevenire şi combatere a ameninţărilor pentru supremaţia legii prin reforme anticorupţie ţintite. Bazându-se pe „Acţiunea UE pentru Integritate destinată Parteneriatul Estic” („Programul UE pentru Integritate” – EU for Integrity) implementată de OCED în anii 2021 - 2023, Acţiunea va stimula implementarea unei politici anticorupție bazate pe evidenţe, consolidarea instituţiilor şi intensificarea aplicării legii cu accent pe corupţia la nivel înalt şi formele complexe de corupţie prin dialog regional, monitorizare îmbunătățită cu antrenarea societăţii civile, precum şi prin analiza aprofundată şi schimb de experienţe referitoare la activităţile de aplicare a legii şi integritatea în mediul de afaceri.
În cooperare cu Organizația „Parteneriat pentru Guvernare Deschisă” (OGP - Open Government Partnership), inițiativa în cauză, la fel, vizează împuternicirea subiecților care desfășoară reforme în domeniul combaterii corupției din cadrul Guvernului și a societății civile din țările respective pentru a-i ajuta să acționeze în calitate de agenți ai schimbărilor în procesul de promovare a reformelor anticorupție.

Obiectivul specific
Implementarea inițiativei va fi fundamentată de rezultatele și lecțiile învățate în urma Programului UE pentru Integritate (2021 - 2023). Obiectivele acesteia vor fi atinse prin evaluările făcute de experții în domeniul de combatere a corupției, analize regionale și dialog bazat pe indicatorii de performanță, precum și prin analize aprofundate și efectuarea la nivel regional a schimbului de cunoștințe și experiență în domenii tematice dedicate.
Obiectiv specific 1: Contribuţie la consolidarea implementării reformelor anticorupție în țările din cadrul Parteneriatului Estic;
Obiectiv specific 2: Contribuiție la consolidarea răspunsului autorităților de drept referitor la combaterea corupţiei de nivel înalt şi a formelor complexe de corupţie în ţările din cadrul Parteneriatului Estic;
Obiectiv specific 3: Intensificarea acţiunilor în domeniul integrităţii afacerilor în ţările din cadrul Parteneriatului Estic

Rezultatele așteptate
Obiectiv 1
Activităţile vor contribui la atingerea următoarelor rezultate scontate:
• Ţările din cadrul Parteneriatului Estic îşi intensifică reformele anticorupţie în domeniul politicilor de combatere a corupţiei, prevenirii corupţiei şi trageriii la răspundere penală pentru corupţie cu un accent aparte pe corupţia la nivel înalt (impact)
• Autorităţile anticorupţie şi alţi actori relevanţi aplică metodele bazate pe evidențe pentru a elabora și implementa politicile anticorupție (impact).
Activitățile preconizate:
• Reuniuni anuale plenare ale Rețelei de combatere a corupției (Anti-Corruption Network - ACN) (inclusiv reuniuni de monitorizare și reuniuni ale Grupului de Conducere)
• a 5-cea rundă de prezentare a rapoartelor de monitorizare conform Planului de acțiune anticorupție de la Istanbul ( Istanbul Anti-Corruption Action Plan - IAP)
• Indicatorii cheie regionali de performanță pentru direcțiile de activitate selectate
• Rapoarte cu privire la perspectivele în domeniul combaterii corupției.
Obiectiv 2

• Autoritățile de drept a legii din țările din cadrul Parteneriatului Estic și-au îmbunătățit investigațiile și urmărirea penală în cazurile de corupție la nivel înalt.
Activitățile preconizate:
• Reuniuni anuale ale Rețelei organelor de drept (Law-Enforcement Network- LEN) cu participarea țărilor din cadrul Parteneriatului Estic și a statelor selectate ale UE
• Reuniuni anuale ale Grupului de Lucru a Parteneriatului Estic și UE
• Un studiu transnațional despre la folosirea instrumentelor analitice în practicile de aplicare a legii în domeniul combaterii corupției în țările PaE și alte țări din regiunea Asia-Pacific
• Un raport anual cu privire la aplicarea legii în baza Matricei cazurilor de corupție la nivel înalt.
Obiectiv 3

• Guvernul, sectorul privat și organizațiile societății civile au contribuit la eficientizarea integrității în mediul de afaceri în țările PaE.
Activitățile preconizate:
• Până la 15 consultații pe aspecte ce țin de integritatea în mediul de afaceri organizate cu țările PaE
• Reuniunea Grupului pentru integritatea în mediul de afaceri și reuniunea acestuia
• Sondaje cu referire la integritatea în mediul de afaceri în 5 țări ale PaE
• Un studiu regional transnațional cu elaborarea de recomandări.

Harta proiectului
Galerie foto
DETALIILE PROIECTULUI
Regional
Domeniu prioritar:
Parteneriat care protejează Subsector:
Guvernare și administrație publică Teme:
Anti-corupție, Business, Societatea civilă, Dialogul, Parteneriatul Estic, Buna guvernare EaP Countries:
Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina Starea proiectului:
În curs de desfășurare Data începerii:
01.02.2024 Data de încheiere:
31.12.2026 Numărul proiectului UE:
INTV-25590 