100 milioane de euro investiți în horticultură prin proiectul Livada Moldovei, sprijinit de UE
Investiţiile private finanţate de BEI în horticultură au crescut de la 133 înainte de pandemie la 265 în prezent
În pofida pandemiei, cu impactul său asupra piețelor și a previzibilității limitate a investițiilor, producătorii horticoli din Moldova au continuat să facă investiții majore care le vor forma viitorul pentru mulți ani înainte. Până astăzi, finanțarea a 265 proiecte investiționale a fost alocată în cadrul liniei de credit a BEI Livada Moldovei, dintre care aproximativ o treime fermelor de familie (gospodării țărănești și întreprinderi individuale) și două treimi societăților cu răspundere limitată.
Este uimitor faptul că jumătate din solicitările de investiții care au primit ulterior finanțare de la BEI au fost depuse abia după debutul pandemiei în martie 2020. Acest lucru arată că producătorii horticoli din Moldova sunt încrezători în viitorul lor, deoarece produc din ce în ce mai mult culturi, soiuri și produse alimentare noi și pentru piețe noi. Cele mai recente investiții în cultivarea fructelor sâmburoase, legumelor, alunelor și pomușoarelor, precum și în uscarea fructelor, apicultură și agroturism, care au fost susținute de linia de credit în 2021, susțin această tendință de diversificare.
Suma finanțării alocate companiilor private prin linia de credit a BEI Livada Moldovei a ajuns în prezent la 48 milioane de euro (de la sfârșitul anului 2016 până astăzi, dintre care 29,6 milioane de euro au fost alocate de la debutul pandemiei în martie 2020). Finanțarea BEI a mobilizat încă 51,7 milioane de euro de finanțare din alte surse, cum ar fi economiile antreprenorilor și împrumuturile din resursele proprii ale băncilor, deoarece linia de credit a BEI finanțează doar până la jumătate din orice
proiect de investiții. Prin urmare, aproape 100 milioane de euro au fost investite în horticultura Moldovei ca urmare a deciziei Guvernului Moldovei și a BEI de a sprijini acest sector promițător al economiei.
Pe lângă această finanțare pentru dezvoltarea întreprinderilor private, BEI a alocat 11,4 milioane de euro pentru investiții publice în șapte colegii, două universități și institutul de horticultură. În prezent, colegiile primesc livezi noi și săli de instruire pentru procesare și utilizare a mașinilor, în timp ce universitățile (UTM și UASM) au investit intensiv în laboratoare mai bune.
Toate aceste investiții au fost susținute de un proiect de asistență tehnică implementat de AFC (Consultanți în Agricultură și Finanțe). După trei ani, acest proiect de 2,1 milioane de euro a ajuns la sfârșitul mandatului său. În ultimii trei ani, 25 de consultanți moldoveni și internaționali au sprijinit companiile locale în ceea ce privește noile tehnologii și alți 24 de consultanți au ajutat la proiectarea investițiilor publice finanțate de linia de credit, au realizat planificarea detaliată și au asigurat respectarea standardelor naționale și internaționale. Deschiderea unora dintre investiții în toamna anului 2021 va servi drept dovadă a cât de bine au fost cheltuiți banii.