Skip to main content

Apărătorii drepturilor omului din Moldova au învăţat cum să-și consolideze securitatea digitală cu sprijinul UE

Securitatea digitală a ajuns în prezent la fel de importantă precum securitatea fizică. Datele cu caracter personal, informațiile bancare sau informațiile personale cum ar fi fotografiile cu familia, ori emailurile, pot reprezenta o unealtă de șantaj dacă pică în mâinile nepotrivite. Printre cei mai vizați de aceste amenințări sunt cei care luptă pentru drepturile omului.

Printre cele mai importante principii predate au fost, „dacă pare suspect, atunci probabil este”, „o parolă puternică este una ușor de reținut pentru tine, dar imposibil de ghicit de către hackeri” și „autentificarea în doi pași nu e un moft, e o necesitate”.

Un truc de care participanții s-au arătat încântați a fost metoda, complet gratuită, prin care se poate verifica dacă emailul personal a apărut într-o scurgere de date folosind website-ul haveibeenpwned.com.

O parte dintre participanți au recunoscut că folosesc aceeași parolă pentru mai multe conturi, o amenințare gravă la adresa securității lor digitale.

În urma trainingului, câțiva dintre ei și-au instalat și un manager de parole pentru o viitoare conduită digitală mai riguroasă și sigură pentru ei și pentru activitatea lor profesională.

Trainingul pe Securitate Digitală pentru Apărătorii Drepturilor Omului a fost organizat în cadrul proiectului „Scut pentru apărătorii drepturilor omului – Sprijin apărătorilor drepturilor omului în Republica Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova în parteneriat cu Asociația EcoContact și Comisia Internațională a Juriștilor – Instituții Europene, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.