Skip to main content

Apel deschis pentru reprezentanți ai societății civile. SIMR Mediathon 2025: Scriem împreună pentru schimbare 

03/01/2025

Ești reprezentant al societății civile cu minim doi ani de experiență  și cunoști în profunzime problemele sociale și ale grupurilor vulnerabile din Republica Moldova? Alătură-te Mediathonului SIMR 2025, un eveniment prin care încurajăm producerea conținutului jurnalistic de investigație colaborativ.

Când: 27, 28 februarie, 1 martie

Unde: Chișinău

Subiect: Conținut jurnalistic cu impact social

La ce să te aștepți?

  • Posibilitatea de a împărtăși cu reprezentanți ai mass-mediei independente munca organizației din societatea civilă pe care o reprezinți, problemele și nevoile comunității în care ești specializat;
  • Colaborare: oportunități de colaborare cu jurnaliști pentru a pune în lumină problemele comunității cu care lucrezi;
  • Proiecte de impact: ideile dezvoltate la Mediathon vor putea aplica pentru suport financiar de până la 5,000 de euro pentru implementare. 

Cine poate aplica?

  • Experți și reprezentanți ai societății civile din Chișinău și regiuni (atât reprezentanți ai organizațiilor, cât și activiști civici individuali) – specialiști cu cunoștințe în probleme locale care își doresc să acorde vizibilitate subiectului prin colaborarea cu un jurnalist. Experții vor prezenta activitatea sa și problemele comunității pe care o reprezintă care pot fi adresate prin conținut jurnalistic. 

Criterii de eligibilitate: 

Apelul este deschis pentru reprezentanți ai societății civile din Moldova. Reprezentanții societății civile regionale sunt încurajați să aplice. Participanți individuali pot aplica dacă:

  • Au cel puțin doi ani de experiență profesională;
  • Au o idee/ un concept de creare de conținut despre probleme și nevoi ale comunității sale;
  • Își doresc să contribuie la crearea unui material jurnalistic în manieră colaborativă. Echipele vor fi formate din 3 jurnaliști și 1 reprezentant al societății civile; 
  • Au disponibilitate pentru perioada evenimentului. Participanții din afara Chișinăului vor avea cazare și transport asigurate;
  • Sunt interesați să aplice în echipă cu jurnaliștii pentru suportul financiar de până la 5,000 de euro și au capacitatea să participe la dezvoltarea și implementarea proiectul în următoarele 3-5 luni după eveniment. Modalități de colaborare cu jurnaliștii: asistență și consultanță pentru expunerea problemei din mai multe perspective, altele.
  • Nu au beneficiat de resurse financiare din partea unui partid politic din Republica Moldova și din străinătate.

Organizațiile politice sau religioase nu sunt eligibile

Criterii de selecție

  • Respectarea criteriilor de eligibilitate;
  • Motivația de a dezvolta un proiect colaborativ de producere a conținutului jurnalistic de investigație;
  • Cunoștințele despre o problemă/provocare importantă la nivel local; 
  • Colaborări precedente similare constituie un avantaj.

De ce să participi?

  • Vei putea colabora cu jurnaliști din diverse regiuni și experți ai societății civile;
  • Vei aduce vizibilitate problemei cu care se confruntă beneficiarii cu care lucrezi;
  • Proiectul vostru va contribui la creșterea unei societăți mai informate și puternice.

Cum să aplici:

Dacă ești reprezentant al societății civile, completează acest formular.

IMPORTANT!

Participanții vor forma echipe a câte 3-4 membri. Jurnaliștii pot forma echipa până la transmiterea aplicației și să menționeze numele celorlalți membri. Aplicațiile vor fi completate și transmise individual. Comisia de evaluare își rezervă dreptul să selecteze doar aplicațiile ce corespund criteriilor enunțate mai sus. Numărul participanților este limitat la 30. 

Ideile de proiect de dezvoltare a conținutului media vor aborda subiecte precum: Gestionarea banilor publici /achiziții publice, Averea și integritatea funcționarilor și demnitarilor, Drepturile omului, Probleme de mediu, Integrarea europeană, Reforma justiției, Sănătate, Educație, Egalitatea de gen, Monitorizarea și reflectarea campaniilor electorale, și altele. Proiectele vor include un pachet din minim 5 produse jurnalistice (de ex. Articol, video/animație, podcast, vox populi, emisiune, ș.a.). Echipele vor fi încurajate să aplice cunoștințele învățate la eveniment.  

Termenul limită de depunere a aplicațiilor este 15 ianuarie 2025. 

Candidații vor fi selectați până la 22 ianuarie și vor fi informați de rezultat până la 24 ianuarie (pot exista devieri de la datele anunțate).

La începutul lunii februarie va fi organizată o întâlnire online cu toți participanții selectați de pregătire pentru eveniment.

Evenimentul Mediathon SIMR va avea loc pe 27, 28 februarie și 1 martie la Chișinău.

Concursul închis de granturi va fi desfășurat în perioada 5-15 martie 2025.

Proiectele vor fi implementate începând cu luna aprilie.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la: simr_grants@proton.me

Mediathon-ul SIMR este un eveniment dedicat jurnaliștilor și societății civile din Moldova, și are loc în cadrul proiectului „Susținem Mass-Media Independentă și Publicarea Conținutului de Calitate în Moldova” implementat de IREX Europe (ERIM), în parteneriat cu proiectul media „Cu Sens”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.

Ultimele oportunități