Skip to main content

Aproape 200 studenți și elevi au aflat despre beneficiile profesiei de pedagog

17/11/2022

La 17 noiembrie, de Ziua internațională a Studenților, aproape 200 studenți și elevi au participat la evenimentul de promovare a carierei didactice, organizat de Ministerul Educației și Cercetării cu suportul Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene. Evenimentul a avut drept scop promovarea imaginii profesorului și, respectiv, creșterea interesului, motivației și a numărului de tineri care vor alege cariera pedagogică.

La eveniment au participat studenții anului final de la specialitățile pedagogice de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat ”I. Creangă” din Chișinău, Universitatea de  Educație Fizică și Sport, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Colegiul pedagogic  ”A. Mateevici” din Chișinău, profesorii tineri angajați în licee, gimnazii și grădinițe, învingătorii concursului ”Pedagogul anului”, edițiile 2021 și 2022, directori de licee, rectori, prorectori și viitori absolvenți de liceu și gimnaziu.

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a dat start evenimentului, subliniind importanța profesiei de pedagog, dar și beneficiile oferite de aceasta: ”Consider fundamentală profesia de cadru didactic pentru educarea profesioniștilor și cetățenilor zilei de mâine. Statul acordă un șir de facilități pentru cei care optează pentru cariera pedagogică: un suport unic în valoare de 120 000 de lei la semnarea primului contract de muncă în calitate de profesor, suport la achitarea facturilor de încălzire și energie electrică, precum și normă de muncă de 75% – toate astea pe lângă prestigiul social al profesiei.”

La rândul său, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Jānis Mažeiks a declarat că Uniunea Europeană acordă sprijin domeniul educației în Moldova de-a lungul anilor, atât prin intermediul fondurilor special alocate, cât și mobilizării expertizei sectoriale europene: “Este îmbucurător să vedem că se investește în tânăra generație, prin promovarea profesiei de pedagog, or anume investițiile în educație pot asigura un viitor prosper pentru țară.”

Studenții  de la specialitățile pedagogice de la cele 5 instituții menționate care formează cadre didactice au prezentat oportunitățile de formare profesională la domeniul Științe ale educației, inclusiv prin învățământul dual. Tinerii specialiști angajați în școlile din țară le-au vorbit viitorilor absolvenți despre avantajele la absolvire și la angajare. Cadrele didactice învingătoare ale concursului “Pedagogul anului” din 2021 și 2022 au împărtășit experiența acumulată în cadrul  instituțiilor de învățământ și importanța de a alege profesia de cadru didactic.

Evenimentul a continuat cu activități în atelierele practice de prezentare a ofertelor educaționale ale instituțiilor de învățământ superior și colegiilor pedagogice și un program artistic prezentat de universități.

Elevii participanți la eveniment au primit materiale promoționale cu îndemnul ”Profesori buni, țară prosperă. Alege să devii profesor.”

Evenimentul este primul din seria de ateliere planificate inclusiv în regiunile țării, următoarele fiind preconizate să aibă loc la Bălți, la 22 noiembrie, și Cahul, la 1 decembrie.

Ultimele oportunități