
EU Accelerator 2.0 continuă în toată țara
La început de primăvară, ne-am întâlnit cu membrii și coordonatorii rețelei centrelor de informare EU și Euro Cluburi, la EU Accelerator, pentru a pune pe foaie toate gândurile și inițiativele pentru viitorul apropiat.
Zis și făcut! Participanții au organizat sondaje în comunitățile lor pentru a testa ideile, iar acum a venit timpul să analizăm rezultatele și să punem planul în aplicare.
Timp de două zile, tineri din rețeaua Euro Cluburilor și Centrelor de Informare ale UE din toată Moldova s-au reunit în format extins pentru a transforma percepțiile comunităților despre valorile europene în acțiuni concrete pentru promovarea valorilor UE: prin ateliere, dezbateri interactive și feedback aplicat.
EU Accelerator 2.0 este un maraton al creativității și al dezvoltării gândirii critice. Așa încurajăm abordarea participativă, prin care tinerii devin promotori activi ai principiilor europene în localitățile lor.