Skip to main content
alături de Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, am ajuns la Liceul Teoretic din Varnița, unde peste 300 de elevi vin zilnic să învețe, inclusiv din stânga Nistrului, Bender. Am discutat cu tinerii și profesorii despre posibilitățile de educație, schimb de experiență cu țările europene, dar și despre tot traseul pe care Moldova deja l-a trecut în calea sa spre Uniunea Europeană.

EU Talks la Liceul Teoretic din Varnița, Anenii Noi

31/03/2024

Vorbim despre viitorul european al Moldovei cu elevii și profesorii din satul Varnița, raionul Anenii Noi.

Vineri, alături de Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, am ajuns la Liceul Teoretic din Varnița, unde peste 300 de elevi vin zilnic să învețe, inclusiv din stânga Nistrului, Bender. Am discutat cu tinerii și profesorii despre posibilitățile de educație, schimb de experiență cu țările europene, dar și despre tot traseul pe care Moldova deja l-a trecut în calea sa spre Uniunea Europeană.

Jānis Mažeiks: „Dacă acum doi ani afirmam că UE este un partener de încredere și de susținere al Moldovei în dezvoltarea sa, atunci acum pot spune sigur că Republica Moldova este un viitor stat membru al Uniunii Europene. Ne dorim ca Guvernul să manifeste în continuare dorința și să muncim împreună pentru a apropia acest moment.”

Liceul Teoretic din Varnița este singura instituție de învățământ din localitate cu predare în limba română. Ne bucurăm că tinerii și-au manifestat interesul și au pus multe întrebări.

Activitatea a avut loc în cadrul inițiativei EU Talks, menită să aducă mai multă informare și interacțiune directă dintre tinerii din Moldova și misiunile diplomatice europene acreditate la Chișinău.

Ultimele oportunități