Skip to main content

EU4Moldova: Startup City Cahul – competenţe digitale pentru dezvoltarea comunităţii

10/07/2022

Curiozitatea și interesul elevilor din sudul țării față de tehnologiile informaționale crește cu fiecare zi, iar determinarea lor de a se implica în generarea soluțiilor pentru problemele sociale îi motivează să studieze disciplinele IT chiar de pe băncile școlii. 160 de elevi din țară și-au pus în practică competențele digitale formate în cadrul disciplinelor extra-curriculare la competiția nominală „Tekwill Junior Ambassadors”, categoria „Programarea Algoritmilor în C/CC+”. Din regiunea Cahul, la concurs au participat 6 echipe de elevi, care pe parcursul anului au studiat această disciplină în cadrul programului „Tekwill în Fiecare Școală”.

Pe durata competiției, timp de patru ore, echipele au rezolvat trei probleme legate de activitatea umană – cotidiană și socială, identificând algoritmii potriviți și generând soluții pentru aceste probleme. Înainte de a participa la concurs, elevii au fost pregătiți de profesorii lor, care, de mai bine de 2 ani, descoperă alături de ei lumea fascinantă a tehnologiilor informaționale. Competiția „Tekwill Junior Ambassadors” este la cea de-a doua ediție și are drept scop dezvoltarea abilităților digitale și creative ale elevilor și identificarea celor mai bune soluții tehnologice pentru provocările din comunitate.

Tatiana Alexeev, manageră ATIC:

„Introducerea pe scară largă a disciplinelor TIC în instituțiile de învățământ din țară a stârnit mult interes în rândul elevilor. Iar prin intermediul concursului „Tekwill Junior Ambassadors”, ne-am propus să promovăm competențele digitale dobândite deja de elevi, pentru ca aceștia să fie și mai motivați să le studieze în continuare. Acești tineri deja generează soluții pentru comunitate, iar domeniul TIC le oferă și alte oportunități. Tehnologiile informaționale implică elevii în procesul educațional, contribuind la dezvoltarea lor, dar și a întregii comunități.”

La concurs s-au putut înscrie elevii care studiază unul dintre cele 6 cursuri extracurriculare din cadrul „Tekwill în Fiecare Școală”. Pentru a participa la competiție, tinerii au format echipe de câte doi elevi și au fost ghidați de câte un profesor. Elevii au avut posibilitatea să selecteze unul dintre următoarele domenii: Programarea Algoritmilor în C/CC+, Design grafic, Web Design & Development, Inteligență Artificială și Proiectare și dezvoltare aplicații mobile, Antreprenoriat.

De la începutul anului școlar 2021-2022, peste 30 de profesori au mentorat echipele și le-au pregătit pentru concurs. În total, 65 de echipe au participat la competiție. Câștigătorii „Tekwill Junior Ambassadors” s-au bucurat de premii. Pentru locul I, fiecare membru al echipei va primi un laptop, pentru locul II – câte un telefon mobil, iar pentru locul III – fiecare membru al echipei va câștiga un smart watch.

Programul este implementat de ATIC în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.

Ultimele oportunități