Skip to main content

ZIUA EUROPEI 2020

În pofida unei perioade pline de provocări cauzate de pandemie, Delegația Uniunii Europene, împreună cu Ambasadele Statelor Membre UE și Ambasadele ţărilor Parteneriatului Estic, au marcat Ziua Europei 2020 printr-o serie de evenimente educaţionale, culturale și interactive desfășurate într-un format inedit. Am reușit să intrăm în casa fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, oferindu-le un program divers difuzat timp de o lună la radio, TV și online.

În seara zilei de 9 mai, când Uniunea Europeană a celebrat 70 de ani de la Declaraţia Schuman, cea care a pus fundamentul actualei Uniunii Europene, publicul a savurat un concert unic, susţinut de Moldovan National Youth Orchestra și La La Play Voices, cu participarea a circa 200 de muzicieni din Republica Moldova și Uniunea Europeană.

 

Programul a continuat pe parcursul întregii luni cu evenimente online pentru fiecare, care au evidenţiat cooperarea dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Ziua Europei la TV Și radio

Ambasadorii Statelor Membre UE acreditaţi în Republica Moldova au participat într-un șir de emisiuni găzduite de cinci posturi de radio și șapte posturi de televiziune partenere. Emisiunile au reflectat o gamă largă de subiecte – de la istoria Uniunii Europene, cooperarea dintre UE și Republica Moldova, programele de asistenţă UE de care beneficiază ţara până la relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova și statele membre UE. Telespectatorii și radioascultătorii au putut afla despre parcursul european al statelor membre UE, provocările majore cu care s-au confruntat acestea până și după aderare, lecţiile învăţate și, respectiv, bunele practici pe care ar putea să le preia Republica Moldova pentru a alinia mai rapid legislaţia naţională la cea europeană și a atinge standardele de viaţă din Uniunea Europeană. O atenţie sporită, în toate emisiunile TV și radio, a fost acordată sprijinului oferit de UE în contextul pandemiei generate de coronavirus, când solidarizarea imediată rămânea a fi una crucială.

Festivalul de film și cultură europeană

20 de filme artistice și documentare, animaţii și concerte au fost culese cu grijă din Statele Membre UE și ale Parteneriatului Estic și au fost oferite publicului larg pentru a cunoaște mai îndeaproape cinematografia și cultura europeană.

Orășelul european virtual

De această dată, tradiţionalul orășel în aer liber și-a deschis porţile prin activităţi interactive în mediul online. Astfel, de la mic la mare, spectatorii au avut parte de activităţi dedicate – show-uri educaţionale și culinare, sesiuni sportive și interactive pentru părinţi și copii, un webinar despre echilibrul emoţional în perioada de criză, precum și o expoziţie virtuală de fotografii cu Cetatea Soroca. Activităţile Orășelului european virtual au culminat cu un concurs de desene și poezii pentru copii și tineri.

Mai aproape de lucrătorii medicali și cetățenii Republicii Moldova

Din data de 20 mai și până la începutul lunii iunie, Asociaţia Naţională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova a reușit să ajungă cu 2.148 de prânzuri calde, gătite de restaurantele sale membre, la medicii din regiunile ţării, care se luptă zi de zi pentru sănătatea oamenilor afectaţi de COVID-19.

Astfel, resursele planificate pentru recepţia tradiţională dedicată Zilei Europei, au fost redirecţionate celor care cu adevărat au nevoie de suportul nostru: medicii și industria locală a restaurantelor. Uniunea Europeană rămâne aproape de cetăţenii Republicii Moldova!

Evenimentele au fost organizate sub genericul „Ziua Europei 2020: Împreună mai puternici! Solidari pentru sănătate!”, de către proiectul UE „Vizibilitatea asistenţei UE și a UE în Republica Moldova în 2020”, implementat de Particip GmbH, în parteneriat cu proiectul UE „Comunicare Strategică și Suport pentru mass-media în Republica Moldova”, implementat de Commwithus.