Îmbunătăţirea capacităţilor instituţionale și a jurnalismului de investigaţie în Republica Moldova cu suportul UE
În octombrie 2021, organizația Proiectul media “Cu Sens”, activitatea căreia se bazează pe jurnalism de investigație, a obținut licența de operator de date cu caracter personal, oferit de către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Această licență oferă posibilitatea echipei editoriale CU SENS să solicite și să prelucreze, în scop jurnalistic, documente care conțin date cu caracter personal – o posibilitate de care se bucura puține instituții media din Republica Moldova. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului oferit în cadrul proiectului „COVID-19: Reziliența și Durabilitatea Societății Civile” finanțat de Uniunea Europeană.
CU SENS a fost lansat ca un startup de investigații jurnalistice. Cu alte cuvinte, strategia organizației era să activeze, în mare parte, în baza donațiilor, iar până în ianuarie 2020, aveau deja 100 de membri fondatori care le permitea să crească constant. Apoi a venit pandemia și numărul de abonați a început să scadă. În momentul în care organizația a solicitat sprijin proiectului „COVID-19: Reziliență și Durabilitate a Societății Civile”, venitul lor lunar a scăzut cu 50% și au fost nevoiți să reducă din unele activități planificate. Sprijinul financiar oferit le-a permis să achiziționeze echipamentul tehnic necesar pentru a obține statut de operator de date cu caracter personal, asigurând securitatea fizică și online a tuturor documentelor lor pentru a minimaliza riscul de atacuri cibernetice și de furt de date cu caracter personal. Obținerea statutului a fost unul de lungă durată cu mai multe încercări, energie, timp și expertiză, dar rezultatul este o realizare importantă pentru CU SENS, deoarece le crește capacitatea de a monitoriza modul în care sunt cheltuiți fondurile publice, de a investiga presupusele activități ilegale și de a păstra un guvern responsabil.
Pe lângă aceasta, suportul de bază oferit le-a permis să cumpere programe licențiate de contabilitate și editare video. Ei au produs, de asemenea, șase investigații video care au dezvăluit cazuri de corupție și de gestionare defectuoasă a banilor publici. Video-urile au înregistrat aproape 130.000 de vizualizări pe Facebook și YouTube și aproximativ 5 000 de vizitatori pe site-ul lor.
„Interese de centură” a fost o investigație de succes, ajungând la peste 60.500 de vizualizări pe pagina de Facebook. Ancheta descrie o schemă prin care s-au ridicat mai multe construcții ilegale în apropierea traseului M1, care au continuat în ciuda interdicției impuse de către autorități. Ancheta a atras atenția imediată a autorităților, inclusiv a lui Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a confirmat în cadrul unui talkshow difuzat la PRO TV, că a afla mai multe detalii despre aceste ilegalități grație investigației CU SENS și că se vor lua măsuri imediate.
„Sprijinul UE acordat prin intermediul ERIM ne-a permis să avem mai multă încredere în ziua de mâine, pe fondul blocajelor dure. Ne-am putut concentra pe dezvăluirea ilegalităților de către autorități. Cu acest grant, CU SENS a obținut statutul de Operator de date cu caracter personal – ceea ce este încă greu de obținut pentru majoritatea redacțiilor din țară. Ne va permite să accesăm mai multe baze de date și înregistrări, crescând capacitatea noastră de a urmări fondurile publice și de a identifica conexiunile ale politicienilor corupți”,
a spus Liuba Șevciuc, fondatoare și administratoare a asociației Proiectul media „Cu Sens”.