Skip to main content

MISIUNEA ÎNALȚILOR CONSILIERI AI UNIUNII EUROPENE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA: LA BRUXELLES S-A ISCUTAT DOSARUL TRANSNISTREAN

05/10/2022

În data de 19 iulie 2022, la Bruxelles au avut loc discuții bilaterale între oficialii Uniunii Europene și ai Guvernului Republicii Moldova axate, în principal, pe subiectul dosarului transnistrean în contextul statutului de țară-candidat al Republicii Moldova în UE.

Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru Reintegrare a discutat cu Josep Borrell, Înalt Reprezentant/vicepreședintele Comisiei Europene, aspectele dinamicii actuale în subiectul transnistrean și securitatea regională. A fost punctat faptul că Guvernul Republicii Moldova vede cele două procese – integrarea europeană și reintegrarea țării – drept două priorități naționale.

Delegația RM, din care au mai făcut parte și Vladimir Cuc, secretar de stat al MAEIE, Daniela Morari, ambasadoarea Republicii Moldova la UE și Kalman Mizsei, Înaltul Consilier UE pentru consolidarea măsurilor de încredere, au avut consultări pe subiectele sus-menționate cu Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă (EEAS), Michael Siebert, Director general pentru Parteneriatul Estic și Asia Centrală din cadrul EEAS, Meredith Lawrence, Directorul pentru Vecinătatea Estică, Directoratul General pentru Vecinătate și Extindere (DG NEAR).

Delegația Republicii Moldova a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul esențial și constant acordat Republicii Moldova, inclusiv în procesul de reintegrare a țării, precum și în gestionarea problemei refugiaților ucraineni.

Oficialii europeni au reiterat disponibilitatea UE de a sprijini în continuare politic și economic Republica Moldova în procesul de reintegrare, încurajând, totodată, autoritățile să avanseze pe calea reformelor.

Ultimele oportunități