Skip to main content

Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova

Proiectul „Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova” pune în valoare rolul de supraveghere civică al organizațiilor neguvernamentale în contextul implementării reformelor, precum și dreptul cetățenilor de a participa la procesul de luare a deciziilor. Obiectivul general al proiectului este consolidarea responsabilității, eficienței și transparenței reformei Poliției în Republica Moldova.

Proiectul a fost lansat la 1 iulie 2019, iar la eveniment au participat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și ai Inspectoratului General al Poliției, experți naționali și internaționali, precum și E.S. Dl Peter Michalko, Ambasador al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. 

În cadrul evenimentului au fost prezentate obiectivele și activitățile proiectului, precum și metodologia de monitorizare a Strategiei de Dezvoltare a Poliției 2016 – 2020, dar și a cadrului de suport bugetar oferit de către Uniunea Europeană pentru implementarea strategiei de reformă a Poliției.

Ulterior, în contextul implementării proiectului, la 11 octombrie 2019, Asociația Promo-LEX și Poliția Republicii Moldova au semnat un acord de parteneriat. Documentul stabilește principiile de colaborare în vederea realizării monitorizării și supravegherii externe a modului de implementare a Strategiei de dezvoltare a Poliției 2016-2020.

Raportul nr.1 de Monitorizare civică a reformei Poliției, elaborat pentru perioada 2016 – 2018, a fost făcut public la 20 octombrie 2019. Acesta reprezintă o sinteză post-factum a conformității gradului de realizare a reformei, stabilită prin compararea conținutului rapoartelor oficiale ale poliției cu observațiile experților Asociației Promo-LEX. 

Asociația Promo-LEX a constatat că, cele mai multe subacțiuni realizate țin de aprobarea cadrului legal, normativ sau de reglementare, iar cele mai multe subacțiuni nerealizate se referă la reorganizarea instituțională. Totodată, cel puțin 5 subacțiuni sunt nerealizate din cauza tergiversării aprobării Regulamentului privind organizarea și funcționarea IGP și a efectivului-limită al acestuia. Mai multe detalii găsiți în Raport: aici.

Recent, în perioada 13-15 noiembrie 2019, în cadrul proiectului, a fost organizat training-ul „Comunicare publică pentru susținerea reformei Poliției” pentru un grup format din 26 de ofițeri de comunicare din cadrul IGP. Instruirea a avut drept scop să răspundă mai multor necesități ale comunicatorilor, un accent sporit în cadrul training-ului fiind pus pe importanța unei comunicări proactive despre reforma Poliției.

Pentru mai multe informații contactați:

Nicolae Panfil,

Coordonator de program,

nicolae.panfil@promolex.md

GSM +373 79381842

Steven DANIELS

Ofiţer pentru justiţie şi afaceri interne

steven.daniels@eeas.europa.eu

Tel. +373 22 505 210 ext. 116