Skip to main content

O ATENŢIE ŞI O ADMINISTRARE MAI BUNĂ: SPITALELE DIN REPUBLICA MOLDOVA PROFITĂ DE BENEFICIILE SISTEMULUI INFORMAŢIONAL AUTOMATIZAT

20/01/2021

Începând cu anul 2017, modalitatea de acordare a îngrijirii medicale în mai multe spitale din Republica Moldova a fost transformată prin introducerea unui sistem automatizat de informare care să le permită spitalelor gestionarea în timp real a informaţiilor privind fluxul de fonduri, furnizarea de medicamente, materiale sanitare şi chiar datele privind starea de sănătate a fiecărui pacient.

Sistemul informaţional automatizat „Asistenţa Medicală Spitalicească” (SIA AMS) acum funcţionează cu succes în 15 spitale din ţară care l-au implementat, fiind asigurată o comunicare eficientă între medici.

Potrivit directorului Institutului de Medicina Urgentă, Mihai Ciocanu, platforma electronică este un instrument de nepreţuit. Acest sistem monitorizează parcursul unui pacient de la internare până la externare, cu toate activităţile aferente aflării pacientului în instituţia medicală. Sistemul informaţional permite crearea fişei electronice pentru fiecare pacient din spital, unde sunt colectate toate informaţiile privind evoluţia în timp a stării de sănătate a persoanei şi care le uşurează munca medicilor.

Totodată, instituţia are acces la un sistem de transmitere a imaginilor de la toate aparatajele contemporane din laboratoarele de imagistică, precum este rezonanţa magnetică sau tomografia computerizată, ultrasonografia, radiologia. Toate aceste imagini i se transmit doctorului pe masa de lucru.

Platforma electronică mai asigură traseul complet al medicamentelor, consumabilelor şi a produselor parafarmaceutice, de la intrarea în stocurile spitalului până la consumul acestora de către pacient. În acest mod, instituţiile medicale au siguranţa că deţin cantităţile necesare de medicamente. Mai mult, sistemul informaţional permite calcularea în mod automatizat şi în timp real a costurilor de spitalizare pentru fiecare pacient.

SIA ASM asigură o confidenţialitate foarte înaltă a datelor, ele fiind păstrate pe platforma Guvernului. În ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului, directorul spune că ar fi binevenită crearea unei conexiuni între SIA ASM şi SIA AMP, dar şi cu alte spitale.

Pe parcursul anilor, platforma electronică a trecut printr-un proces continuu de îmbunătăţire, pentru a le uşura munca angajaţilor din spitale.

Atât administraţia spitalului, cât şi doctorii beneficiază de pe urma implementării unui soft informaţional de stocare a datelor. Spre exemplu, şeful Secţiei Traumă septică, Veaceslav Cemîrtan, spune că acum economiseşte mult timp datorită sistemului.

Şeful secţiei Chirurgie Spinală, Ungureanu Victor, spune că medicii pot accesa fişa electronică a pacienţilor, cu toate examinările şi testele efectuate şi nu trebuie să circule prin tot spitalul.

Şeful Secţiei Chirurgie Spinală a avut ocazia să utilizeze mai multe tipuri de sisteme informaţionale, dar SIA AMS iese în evidenţă prin mecanismul de accesare a datelor.

Începând cu anul 2017, 15 spitalele din ţară au început a activa în baza unui Sistem Informaţional Automatizat, care le-a permis instituţiilor medicale să gestioneze în timp real informaţia privind fluxul mijloacelor financiare, stocurilor de medicamente, materiale sanitare şi chiar datele despre starea de sănătate a fiecărui pacient.

SIA AMS a fost implementat în instituţiile medico-sanitare în care Ministerul Sănătăţii are statut de fondator: Institutul Mamei şi Copilului, Spitalul Clinic Republican, Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic, Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, Institutul de Cardiologie, Institutul de Ftiziopulmonologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorba”, Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Spitalul Clinic de Psihiatrie, Dispensarul Republican de Narcologie, Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile, Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii, Spitalul de Psihiatrie Bălţi şi Spitalul de Psihiatrie şi Ftiziopulmonolgie Orhei.

Valoarea proiectului a constituit aproape 10 milioane de lei, banii fiind alocaţi din bugetul de stat.

Sprijinul UE pentru un viitor de integrare perfectă

Iniţiativa Uniunii Europene EU4Digital colaborează cu Republica Moldova, la fel ca şi cu celelalte ţări membre ale Parteneriatului Estic, pentru a asigura că schimbul de informaţii din sănătate şi gestionarea sistemelor, precum Sistemul Informaţional Automatizat, implementat în Spitalele din Moldova sunt în armonie cu cele mai bune practici ale UE şi cu ţările vecine.

Acest lucru înseamnă că datele care se conformează aceloraşi norme sunt interoperabile între diverse organizaţii, acţionari şi chiar peste graniţe, ceea ce este important pentru a oferi o mai bună îngrijire a pacienţilor, indiferent unde se află acesta.

Pentru a susţine acest efort, echipa EU4Digital eHealth a efectuat o analiză a situaţiei eHealth în ţările Parteneriatului Estic şi a identificat în fiecare ţară care sunt principalele provocări şi priorităţi. Setul de observaţii va servi ca bază pentru stabilirea standardelor transfrontaliere, luând în considerare interoperabilitatea juridică, organizaţională, semantică şi tehnică a categoriilor şi aspectelor conexe.

EU4Digital îşi propune să extindă beneficiile European Union’s Digital Single Market la statele partenere din Est, canalizând sprijinul UE pentru a dezvolta potenţialul digital al economiei şi societăţii, pentru a aduce creştere economică, să genereze mai multe locuri de muncă, să îmbunătăţească viaţa oamenilor şi să ajute afacerile din Ucraina şi din celelalte ţări partenere din Est – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia şi Republica Moldova.

Află mai multe despre EU4Digital la https://eufordigital.eu/

Ultimele oportunități