Skip to main content

Primul centru de excelență în eficiență energetică a fost inaugurat în satul Feștelița, cu suportul Uniunii Europene

10/12/2021

Localitatea Feștelița, r. Ștefan Vodă,  a devenit primul sat inteligent energetic din Republica Moldova, cu suportul Uniunii Europene. Astfel, comunitatea beneficiază de o sursă suplimentară de venit pentru localnici. Evenimentul de inaugurare a Centrului de Excelență în Eficiența Energetică a avut loc în contextul Săptămânii Europene a Diplomației pentru Climă și a Săptămânii Europene a Energiei Durabile 2021.

Centrul de Excelență în Eficiență Energetică din satul Feștelița, lansat în data de 13 octombrie 2021, creat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, este unicul în Republica Moldova. Centrul este format din 10 tipologii de subproiecte demonstrative din domeniul eficienței energetice şi energiei regenerabile: iluminat stradal inteligent, parc fotovoltaic, panouri on-grid, cazangerii pe bază de biomasă, colectoare solare. Asemenea proiect reprezentativ contribuie la construirea unui viitor sigur din punct de vedere energetic, iar realizări similare fac parte din prioritățile agendei Săptămânii Europene a Energiei Durabile (EUSEW), care are loc anual în toată Europa. Mai mult decât atât, activitățile EUSEW-2021 se desfășoară cu genericul „Îndreptându-ne către 2030: remodelarea sistemului energetic european”.

Crearea Centrului de Excelență în Eficiență Energetică în satul Feștelița, cu sprijinul Uniunii Europene, este un exemplu remarcabil de combinare a eficienței energetice și a energiei regenerabile verzi produse local. Această abordare integrată prezintă beneficiile angajării într-o tranziție verde, care va asigura cetățenilor o calitate a vieții mai bună, mai multe resurse disponibile pentru bugetul local și, în același timp, va contribui la abordarea problemelor schimbărilor climatice și a securității energetice. Această inițiativă atrage, de asemenea, investiții suplimentare de la partenerii internaționali, cum ar fi Nordic Environment Finance Corporation sau Global Environment Facility. Ne bucurăm să vedem că sprijinul Uniunii Europene a creat oportunități pentru realizarea acestei inițiative de succes”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Centrul reprezintă, la nivel de țară, un model de schimb de bune practici în domeniul eficienței energetice. Astfel, cu suportul financiar al Uniunii Europene, localitatea Feștelița a devenit primul sat inteligent energetic din țară, cu 4 edificii a instituțiilor publice din localitate ce corespund etichetării nZEB (edificii cu consum de energie aproape zero), iar primăria Feștelița –  prima autoritate publică locală care gestionează un parc fotovoltaic. Toți cei cca 3.000 de localnici din Feștelița se bucură de condiții mai bune de viață, studii şi muncă.

Comunitatea produce anual energie electrică de circa 384 MWh/an,  înregistrează, estimativ, economii de energie  de circa 647 MWh/an și peste 1.000.000 lei – profit în bugetul local. Grație Uniunii Europene, satul Feștelița obține o sursă adițională de venit de care beneficiază populația locală din Feștelița.

Primarul satului Feștelița, Nicolae Tudoreanu, a menționat: „Excelență în Eficiență Energetică – aceasta ne-am dorit să obținem la Feștelița și să demonstrăm că poate fi posibilă şi în satele din Republica Moldova. Împreună cu comunitatea am trecut peste stereotipurile existente şi cu suportul financiar al Uniunii Europene, satul Feşteliţa a trecut la tipurile de eco-energie. La prima vedere, pare un obiectiv greu de atins, dar nu şi pentru noi”.

Invitații și participanții la evenimentul de inaugurare au vizitat diferite tipuri de infrastructură de ultimă generație în domeniul eficienței energetice, implementate în Feștelița, și anume în incinta primăriei, grădiniței, gimnaziului și a casei de cultură, de care beneficiază populația din sat.

Centrul de Excelență din s. Feștelița, r. Ștefan Vodă a fost creat în cadrul proiectului „Crearea centrului de excelență prin pilotarea noilor tehnologii demonstrative de eficiență energetică și a surselor de energie regenerabilă în satul Feștelița”. Proiectul  este implementat de Primăria Feștelița, în parteneriat cu Asociația Obștească ‘Fondul de Inovații Sociale din Moldova’, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenția Primarilor – Proiecte Demonstrative”.

Evenimentul de inaugurare este disponibil pe canalul YouTube al Delegației Uniunii Europene: https://youtu.be/5Mb5mSN4IKU

Informații de context

Despre Centrul de Excelență în Eficiență Energetică din s. Feștelița, r. Ștefan Vodă

Costul total al proiectului este de 800.000 euro, dintre care 500.000 euro este grant oferit de Uniunea Europeană, iar 300.000 euro a constituit contribuția națională și locală  prin intermediul Agenției pentru Eficiență Energetică, Consiliului Raional Ștefan Vodă, Administrației Publice Locală din Feștelița și locuitorilor satului Feștelița. Aceste investiții contribuie la reducerea emisiilor de CO2, cu 465 tone/an, ceea ce reprezintă cu 52% mai puțin, comparativ cu anul 2011 – indicatori asumați prin angajament oficial al satului Feștelița. Angajamentul a fost onorat față de Convenția Primarilor pentru Climă și Energie, semnată în 2013.

Despre Săptămâna Europeană a Energiei Durabile 2021

Săptămâna Europeanăa Energiei Durabile (EUSEW) – cel  mai mare eveniment dedicat surselor regenerabile de energie și utilizării eficiente a energiei în Europa – a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Organizat de Comisia Europeană, EUSEW 2021  va avea loc în perioada 25-29 octombrie 2021 cu genericul: „Îndreptându-ne către 2030: remodelarea sistemului energetic european”. Cu ocazia EUSEW, diferite comunități găzduiesc evenimente pentru a încuraja dialogul și cooperarea în domeniul schimbărilor climatice, pentru a prezenta istorii de succes și pentru a inspira acțiuni ulterioare.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.eusew.eu

Ultimele oportunități