UE susţine în continuare agricultura, dezvoltarea rurală și siguranţa alimentară a Republicii Moldova
În aprilie și mai 2022 proiectul Twinning a asistat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în etapele finale de prezentare publică a produsului final privind Strategia Națională pentru Dezvoltare Agricolă și Rurală (SNDAR 2023-2027) și a intervențiilor. În acest context, în aprilie a fost organizat un atelier de lucru în care experții Twinning au discutat cu beneficiarii următorii pași în contextul asigurării unei implementări eficiente a SNDAR 2023-2027. A fost elaborat un document „Program și intervenții pentru implementarea SNDAR 2023-2027”,
inclusiv un proiect de plan financiar) și un plan de acțiune care au fost predate beneficiarilor pentru implementare ulterioară. Proiectul a obţinut rezultate substanţiale şi în procesul de stabilire a unui sistem de monitorizare şi evaluare cu indicatori măsurabili. În baza intervențiilor viitoare planificate au fost selectați indicatorii oficiali UE și încorporați în planul de indicatori și în tabelul de monitorizare a performanței.
Pentru a asigura că informaţiile despre agricultură și dezvoltare rurală sunt colectate eficient, de înaltă calitate, fiabile și accesibile părţilor interesate relevante, experții Twinning elaborează un model care poate ghida beneficiarii în procesul de constituire a unui sistem de date. Sunt identificate potențiale fluxuri de date și instrumente practice sunt prezentate personalului MAIA. De asemenea, este în curs de elaborare un manual de management al datelor în cadrul instituției.
LEADER în Moldova este un instrument structural suplimentar pentru implementarea SNDAR. Dezvoltarea strategiilor locale stau la baza accelerării acestui proces. Pe parcursul acestor luni, beneficiarii au fost sprijiniți în înființarea administrației LEADER și elaborarea specificațiilor cerințelor software. În contextul celor mai recente evoluții ale viitoarelor intervenții bazate pe SNDAR, experții Twinning au pregătit sfaturi tehnice și vor continua să asigure sprijin pentru implementarea ulterioară a LEADER. Proiectele realizate în acest cadru vor asigura pași concreți pentru sprijinirea dezvoltării economice regionale și a sectorului antreprenorial.
Auditul de acreditare în AIPA, conform Anexei I Regulamentul 907/2014, a fost continuat de către echipa de experți polonezi prin revizuiri ale procedurilor interne și consultări constante cu beneficiarii. Planul de acțiune ce conține recomandări cu privire la modul de abordare a deficiențelor instituționale oferă AIPA o foaie de parcurs solidă în baza căreia progresul poate fi verificat în mod constant, iar cerințele UE implementate.
Proiectul Twinning continuă să ofere sprijin pentru ANSA la nivel central și local. În perioada 13-14 aprilie 2022 a fost organizat cu succes un curs de formare privind procedurile de certificare a produselor de origine animală pentru export în Uniunea Europeană. Experții Serviciului Alimentar și Veterinar de Stat din Republica Lituania (SFVS) și-au împărtășit experiența cu privire la procedurile de certificare aplicate de inspectorii autorizați. În timpul instruirii au fost efectuate exerciții practice, iar inspectorii au fost instruiți cum să completeze certificatele în sistemul TRACES.
Proiectul Twinning și-a încheiat activitățile privind cooperarea interinstituţională între MAIA, AIPA și ANSA. Au fost organizate misiuni ce au avut foarte mult succes în vederea consolidării cooperării interinstituționale. Experții de la Serviciului Alimentar și Veterinar de Stat și Agenția Națională de Plăți din Lituania și-au împărtășit experiența cu privire la cooperarea instituțională din țară și au oferit recomandări pentru îmbunătățirea acordurilor interinstituționale existente între ANSA, AIPA și MAIA pentru o mai bună planificare strategică și raportare în domeniul veterinar, siguranței alimentare și standardelor de calitate, organice și de marketing. Aceste îmbunătățiri vor asigura un sistem de acordare a subvențiilor în agricultură mai eficient, transparent și orientat spre obiective, precum și implementarea cerințelor privind bunăstarea și sănătatea animalelor, siguranță alimentară în conformitate cu cele mai bune practici ale UE. Instituțiile beneficiare s-au implicat foarte activ în discuțiile privind simplificarea sistemului de acordare a plăților directe pentru animale; procesul de schimb interinstituțional de date; controlul subvenţiilor agricole. În urma misiunilor, beneficiarii au concluzionat că este necesară o mai bună coordonare în domeniul acordării subvențiilor și stabilirii unui control al subvențiilor și acest lucru poate fi realizat doar printr-o cooperare mai strânsă între cele trei instituții. Din motive economice, colaborarea și interacțiunea dintre instituții este esențială pentru a evita suprapunerea sarcinilor. Radu Musteața, Director General, ANSA, a menționat că implementarea cerințelor la nivel de fermă și unitate de procesare constituie un factor foarte important. Partajarea datelor și funcțiilor de control ale fiecărei instituții ar putea constitui un domeniu pentru viitoarea colaborare între MAIA, AIPA și ANSA în scopul de a evita dublarea sau lipsa controalelor.
Activităţile privind uleiurile vegetale și grăsimile trans din alimente au fost incluse și în Proiectul Twinning. Boala coronariană este principala cauză de deces în Uniune, iar un aport ridicat de grăsimi trans crește serios riscul de boli de inimă, mai mult decât orice alt nutrient per calorie. Stabilirea unei limite legale pentru grăsimile trans industriale din alimente pare a fi cea mai eficientă măsură în ceea ce privește sănătatea publică, protecția consumatorilor și compatibilitatea cu piața internă. Astfel, echipa Twinning a invitat experți lituanieni ai SFVS să-și împărtășească experiența în materie de legislație și control oficial.
Există limite stabilite pentru grăsimile trans din produsele alimentare în legislația UE. A fost organizat un atelier de instruire a specialiștilor cu privire la impactul asupra sănătăţii umane, pentru a găsi o abordare comună la stabilirea limitelor în țară și a împărtăși experiența privind monitorizarea datelor din produsele alimentare introduse pe piață. Peste 100 de participanți s-au alăturat acestui atelier online, inclusiv specialiști de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Sănătății, ANSA la nivel central și local (subdiviziunile teritoriale).
Este de remarcat că Lituania a stabilit limita națională de grăsimi trans în produsele alimentare înainte de aprobarea UE.
S-a menționat că ar trebui prevăzută o perioadă de tranziție ca întreprinderile să-și adapteze rețetele, tehnologiile, etichetarea pentru implementarea limitelor de către operatorii din industria alimentară și importatori.
În prezent, discuții privind limitele grăsimilor trans în alimente se poartă și în Republica Moldova. Centrul Republican de Diagnostic Veterinar a declarat că este pregătit să efectueze testele de laborator pe baza metodei acreditate. În acest context, ANSA preconizează să efectueze monitorizarea grăsimilor trans din produsele alimentare de pe piaţa locală a Moldovei.