Skip to main content

UNIUNEA EUROPEANĂ A EXTINS ASISTENȚA PENTRU BIROUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ AL REPUBLICII MOLDOVA

Utilizarea noilor metode de colectare a datelor statistice pentru gospodării și unităţi locative pe baza metodei de interviu personal asistat de computer (CAPI) au fost pilotate pentru Ancheta Forţei de Muncă, pentru crearea unei baze de date geospaţiale care să conţină locaţia spaţială și alte date, privind adresele clădirilor și unităţilor locative.

În plus, a fost oferit sprijin privind Ancheta europeană a veniturilor și condițiilor de viață (EU-SILC). Proiectul a instruit personalul BNS cu privire la principalele standarde teoretice și practice legate de datele privind veniturile, incluziunea socială și condițiile de viață, a furnizat principalele concepte metodologice privind EU-SILC, adaptându-le la contextul național al Republicii Moldova. În prezent, statisticile moldovenești privind veniturile și condițiile de viață se bazează pe Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC), aliniat la standardele europene din mai multe aspecte. Cu toate acestea, planificarea și desfășurarea unui EU-SILC în Republica Moldova, ar permite țării să se alinieze pe deplin la standardele metodologice și de diseminare a datelor UE pentru datele privind veniturile, condițiile de viață și excluziunea socială.

Activitățile proiectului s-au concentrat, de asemenea, pe sprijinirea BNS în revizuirea și pregătirea unui sondaj pilot privind Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) în întreprinderi. Proiectul a oferit suport BNS-ului în elaborarea unui nou chestionar pentru sondajul TIC în întreprinderi, respectând standardele UE și internaționale. Noul chestionar va fi testat anul viitor pe un eșantion de 50 de întreprinderi din Republica Moldova.