Skip to main content

Timp valorificat cu „Persp@ctive” pentru un antreprenor din mediul rural

21/04/2026

Pentru Andrei Cebotaru din satul Ruseștii Noi, Moldova, antreprenoriatul nu a pornit dintr-un plan bine pus la punct, ci dintr-o observație simplă: timpul liber poate deveni o oportunitate. Pompier la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Andrei și-a dorit să folosească orele libere într-un mod mai productiv și să construiască o afacere.

Întreprinderea lui Andrei oferă servicii de curățare și vopsire a diferitor suprafețe: garduri, acoperișuri și pavaj. Este o activitate practică, solicitată în comunitățile rurale, dar care la început ridica multe semne de întrebare legate de organizare, planificare și dezvoltare.

Oportunitate descoperită prin oameni și experiențe

Implicarea în activități de voluntariat l-a adus pe Andrei în contact cu oameni activi din comunitate. Așa l-a cunoscut pe Sergiu Gurău, directorul Asociației „Eco-Răzeni”, organizație care implementează proiectul „Persp@ctive”, în cadrul Programului EU4Youth.

„Am văzut proiectul, m-am informat ca să aflu despre ce este el, am văzut că fac un șir de instruiri referitor la antreprenoriat, bazele antreprenoriatului și am decis: dacă tot am o astfel de idee, de ce să nu încerc să merg la astfel de instruiri?”, povestește Andrei.

Proiectul „Persp@ctive” este implementat cu sprijinul Programului EU4Youth, care susține tinerii din Moldova și Ucraina să se integreze mai ușor pe piața muncii. Prin investiții în competențe digitale și antreprenoriale, EU4Youth oferă tinerilor acces la instruiri, consiliere și instrumente practice, adaptate realităților locale.

Instruirile care au făcut diferența

Participarea la instruiri a schimbat modul în care Andrei își aborda afacerea. Noțiuni care până atunci păreau abstracte au început să capete sens.

„Eu, de exemplu, nici nu știam ce înseamnă analiza SWOT, nu înțelegeam ideea necesității de a scrie un plan de afaceri. Eu credeam că poți să-ți ții gândurile în cap și să mergi înainte. Dar planul de afaceri este o revizuire. Te uiți: am făcut asta și iată ce am de făcut mai departe”, explică el.

Pentru Andrei, instruirile au însemnat claritate. A început să-și privească activitatea cu mai multă structură și să înțeleagă pașii necesari pentru a merge mai departe.

O comunitate care susține dezvoltarea

Un alt aspect important al proiectului a fost interacțiunea cu ceilalți participanți. „Acolo merg oameni care știu ce au de făcut, știu ce vor să facă și împreună formăm o comunitate de oameni deschiși, mereu săritori la nevoie”, spune Andrei.

Schimbul de experiență, discuțiile și sprijinul reciproc au creat un mediu în care tinerii nu se simt singuri în procesul de dezvoltare profesională sau antreprenorială. 

„Persp@ctive” a fost conceput pentru a răspunde nevoilor reale ale tinerilor, în special ale celor din mediul rural sau din grupuri vulnerabile.

Proiectul a fost propus pentru îmbunătățirea competențelor digitale și dezvoltarea antreprenoriatului. Temele de bază au fost: creșterea șanselor tinerilor pe piața muncii, îmbunătățirea înțelegerii de către tineri a antreprenoriatului și facilitarea accesului la know-how privind angajabilitatea tinerilor și competențele conexe”, explică Maria Zamurca, specialistă principală în cadrul Direcției Ocupării Forței de Muncă Hîncești, ANOFM.

Prin instruiri și consiliere profesională, „Persp@ctive” ajută tinerii din mediul rural, NEET, tinerele și tinerii cu dizabilități să devină mai competitivi. Proiectul le oferă instrumente concrete pentru angajare sau inițierea unei afaceri.

Pentru Andrei Cebotaru, experiența „Persp@ctive” a fost una de învățare și creștere. Mesajul lui pentru alți tineri este: „Cred că cel mai mare eșec este să nu încerci să faci ceva. Nu are cum să nu-ți iasă ceva, dacă tu te dedici 100% în această activitate, indiferent care ar fi ea.

Povestea lui Andrei este un exemplu al modului în care rezultatul unei cooperări eficiente dintre „Persp@ctive”, ANOFM și programul EU4Youth poate ajuta tinerii să transforme o idee într-o direcție clară de dezvoltare.

Proiectul „Persp@ctive”, implementat în Republica Moldova și Ucraina între iunie 2023 și mai 2025, a oferit tinerilor din șase regiuni din Moldova – Ialoveni, Hâncești, Cantemir, Florești, Fălești și UTA Găgăuzia – suport practic și teoretic pentru dezvoltarea carierei și a competențelor antreprenoriale. Colaborarea dintre ANOFM, asistența socială locală și echipa proiectului a permis ca fiecare participant să primească sprijin adaptat nevoilor sale. Bugetul total al proiectului a fost de 294.000 de euro.

Programul EU4Youth Faza a III-a: Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat în rândul tinerilor, finanțat de Uniunea Europeană și de Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei, este implementat de Agenția Centrală de Management a Proiectelor (CPVA) în țările Parteneriatului estic. Acestea includ Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Programul se derulează până la mijlocul anului 2026 și vizează furnizarea de asistență tehnică organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, în vederea combaterii șomajului în rândul tinerilor și al îmbunătățirii capacității de angajare. 

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „EU4Youth Faza a III-a: Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat în rândul tinerilor”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Ultimele oportunități