Un sondaj de opinie arată că moldovenii consideră că relațiile cu UE se îmbunătățesc în mod constant
Aproape nouă din zece moldoveni (89%) consideră că țara lor are relații bune cu UE, cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimul deceniu, potrivit sondajului anual de opinie din 2026 realizat în Republica Moldova.
Acest ultim sondaj a fost realizat în perioada ianuarie-februarie 2026 și a cuprins interviuri față în față cu un eșantion reprezentativ de 1.027 de persoane din toată țara. Sondajele de opinie sunt realizate anual de Programul EUNEIGHBOURS est în Moldova și în celelalte cinci țări ale Parteneriatului estic începând cu 2016.
UE este recunoscută pe scară largă drept principalul partener financiar al Moldovei: 90 % dintre respondenți consideră că UE oferă un nivel ridicat sau moderat de sprijin financiar, iar 77 % o identifică drept cel mai important contribuitor financiar al țării. Încrederea în UE este, de asemenea, ridicată, situându-se la 70 %, cu aproape 20 de puncte procentuale mai mult decât încrederea acordată oricărui alt actor global.
În ansamblu, majoritatea moldovenilor (57 %) au o imagine pozitivă despre UE, față de 13 % care au o imagine negativă.
Sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE rămâne puternic: 58% dintre respondenți susțin aderarea Moldovei la UE, în timp ce 22% se opun, iar 20% rămân neutri, ceea ce indică un sprijin larg, dar și un segment considerabil de persoane nehotărâte. Există totuși un consens mai larg în ceea ce privește beneficiile percepute ale aderării la UE, 71 % dintre respondenți afirmând că aceasta ar aduce mai multe avantaje decât dezavantaje, printre acestea numărându-se în primul rând „un viitor mai bun pentru copiii lor” (47 %) și „o calitate mai bună a vieții” (43 %).
Majoritatea celor chestionați (76%) consideră că Moldova va adera la Uniunea Europeană la un moment dat, iar 33% dintre aceștia cred că acest lucru se va întâmpla în următorii cinci ani.
Întrebați în ce domenii și-ar dori un sprijin mai mare din partea UE, 38 % au menționat agricultura, 33 % sănătatea, iar 32 % infrastructura.
Află mai multe
Sondajul anual din Moldova 2026 – fișă informativă