Skip to main content

68 de tineri au devenit stagiari în cadrul Programului Comun de Stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova

30/06/2025

A patra ediție a Programului Comun de Stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova a fost lansată oficial astăzi, cuprinzând 68 de tineri profesioniști selectați printr-un proces competitiv. Ceremonia de lansare a avut loc în prezența Prim-ministrului Dorin Recean și a Ambasadorului UE, Jānis Mažeiks, care și-au exprimat sprijinul pentru inițiativă, considerându-l un pas valoros în formarea următoarei generații de lideri ai serviciului public din Republica Moldova.

Evenimentul a marcat, de asemenea, lansarea următoarei ediții a Programului de stagii plătite în serviciul public, care aduce o cohortă suplimentară de 87 tineri stagiari.

Programul de stagii de două luni oferă tinerilor oportunitatea de a lucra alături de funcționarii publici din instituțiile publice centrale, sub îndrumarea Înalților consilieri UE. Această experiență practică este concepută pentru a consolida abilitățile profesionale ale participanților și a le îmbunătăți perspectivele de angajare pe termen lung. Programul include, de asemenea, sesiuni regulate de formare, seminarii și ateliere pentru a îmbunătăți cunoștințele teoretice și practice ale stagiarilor despre administrația publică, în special în contextul integrării europene.

În discursul său adresat stagiarilor, Prim-ministrul Recean a declarat: “Prin intermediul programului, profesionalizăm administrația publică și pregătim o generație de lideri tineri instruiți, energici și motivați să modernizeze și să capaciteze statul în calea noastră de aderare la Uniunea Europeană. Sunt convins că, doar împreună, putem construi un stat european cu instituții puternice și profesioniste.”

Având în vedere stadiul actual al procesului de integrare în UE în care se află Republica Moldova, ediția din 2025 a programului va include conținut tematic legat de negocierile de aderare la UE. Stagiarii vor primi, de asemenea, o bursă lunară, finanțată integral de Uniunea Europeană.

„Acest program de stagii are ca scop investițiile în viitorul Republicii Moldovei. Prin oferirea de experiență practică și cunoștințe europene tinerilor profesioniști, sprijinim dezvoltarea unei administrații publice calificate, motivate și orientate spre viitor, esențială pentru integrarea europeană și dezvoltarea durabilă a Republicii Moldovei. Acești tineri stagiari vor duce mai departe valorile transparenței, eficienței și guvernării centrate pe cetățean – unele dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Sunt încrezător că mulți dintre ei vor continua să joace un rol cheie în consolidarea instituțiilor publice ale Republicii Moldovei și în promovarea agendei de reformă a țării”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Participanții selectați includ studenți, masteranzi și absolvenți recenți atât de la universități din Republica Moldova, cât și din străinătate – tineri dornici să înceapă o carieră în serviciul public și să contribuie la dezvoltarea și modernizarea țării. Expuși practicilor de guvernanță și îndrumați de experți UE, stagiarii vor aduce perspective noi, competențe digitale și o mentalitate orientată spre rezultate în administrația publică. Contribuția lor vine să consolideze capacitatea instituțională și să sprijine implementarea unor reforme cheie, în special în contextul parcursului european al Republicii Moldova. Edițiile anterioare ale programului s-au dovedit a fi de succes, un număr de foști stagiari fiind acum angajați în instituții de stat.

„Ca fostă participantă la prima ediție, pot spune că stagiul a fost un punct de cotitură în cariera mea”, a menționat Iulia Mândru, acum șefa direcției Relații Internaționale și Asistență Externă din cadrul Ministerului Energiei.

Lansarea Programului a fost precedată de o amplă campanie de informare, desfășurată în cinci dintre cele mai mari universități din țară, reunind aproximativ 600 de studenți, dar și online, pentru studenții moldoveni din diaspora. Programul se desfășoară în baza Memorandumului de Înțelegere, semnat de Guvernul Republicii Moldova, Consiliul Rectorilor și proiectul finanțat de UE „Moldova este Europa – Sprijin pentru Integrarea în UE”. Detalii despre Program, criteriile de selecție și procedurile sunt disponibile aici. 

La sfârșitul Programului, stagiarii vor primi certificate de participare și vor putea beneficia de facilități la intrarea în funcția publică: fără concurs și fără perioadă de probă, dacă se angajează în aceeași direcție în care au efectuat stagiul.

Ultimele oportunități