EU4Culture II: Apel de propuneri pentru dezvoltarea de Living Labs în Republica Moldova
Goethe-Institut, în cadrul programului EU4Culture II, finanțat de UE, invită organizațiile din sectorul cultural și creativ din Republica Moldova să participe la etapa I a apelului deschis de propuneri pentru înființarea platformelor creative – Living Labs.
Solicitanții selectați vor beneficia de sprijin de până la 9.500 EUR pentru înființarea de Living Labs în regiunile Cahul și Ungheni și pentru a elabora, în mod participativ, foi de parcurs pentru dezvoltarea ecosistemelor creative locale. După finalizarea cu succes a primei etape, beneficiarii vor fi invitați să participe la un apel restrâns (Etapa II – finanțare de până la 60.000 EUR) pentru implementarea, evaluarea și perfecționarea soluțiilor propuse în cadrul acestor foi de parcurs.
Etapa I sprijină crearea a două Living Labs în:
- Cahul (cu recomandarea de a include și regiunea Găgăuzia) – 1 Living Lab
Domenii vizate: arte ale spectacolului, arte vizuale, arte aplicate (meșteșuguri), design și industrii digitale și media.
- Ungheni (cu recomandarea de a include și municipiul Bălți) – 1 Living Lab
Domenii vizate: arte ale spectacolului, arte vizuale, arte aplicate (meșteșuguri), design și industrii digitale și media.
Solicitanții selectați în cadrul Etapei I vor facilita:
- conectarea actorilor relevanți la nivel local;
- aplicarea unor abordări participative și de co-creare;
- analizarea nevoilor și oportunităților ecosistemului local;
- elaborarea în comun a unei foi de parcurs pentru dezvoltarea ecosistemului creativ local.
Solicitanții selectați în Etapa I vor beneficia de:
- sprijin financiar de până la 9.500 EUR;
- mentorat și suport pentru dezvoltarea capacităților;
- oportunități de networking internațional.
Propunerile depuse în cadrul acestui apel trebuie să contribuie în mod direct la consolidarea ecosistemului creativ din regiunile Cahul și Ungheni și ar trebui să se concentreze în principal pe domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale, arte aplicate (meșteșuguri), designului și industriei digitale și media.
Aplicațiile se depun în limba engleză, prin Goethe Application Portal, până la data de 20 iulie 2026, ora 23:59 (CEST). Pentru informații privind criteriile de eligibilitate, procedurile de aplicare și condițiile de acordare a granturilor, vă rugăm să consultați Ghidul de aplicare – atașat.
GAP Link: https://portal.gap.goethe.de/cases/019187df-d518-4301-b50c-fe01d46f6095/create .
Întrebările referitoare la acest apel pot fi transmise la adresa de e-mail eu4culture@goethe.de până la data de 9 iulie 2026, 23:59 CEST. Pentru solicitanții interesați, se va organiza o sesiune online de informare privind procesul de aplicare, pe 7 iulie 2026, la ora 15:00 (ora Moldovei). Participarea la sesiune necesită înregistrare, care se poate face prin intermediul următorului link: https://events.teams.microsoft.com/event/2d91e85f-efa8-4599-afaa-d98751986a55@032db755-f654-431f-b296-93a1c87ad75d
Background Information
EU4Culture II – Ecosisteme Creative Sustenabile este un program regional finanțat integral de Uniunea Europeană, cu un buget de 10 milioane EUR, implementat de Goethe-Institut. Recunoscut ca o acțiune emblematică în cadrul Culture Compass for Europe al Comisiei Europene, programul va consolida sectorul cultural și creativ ca motor al creșterii economice, coeziunii sociale și rezilienței în întreaga regiune a Parteneriatului Estic (EaP).