Skip to main content

„Energie și Biomasă”, proiectul care sporește calitatea vieții în regiunile rurale”

Proiectul „Energie și Biomasă” consolidează sustenabilitatea pieței emergente de biomasă în Republica Moldova, iar asigurarea cu combustibili din biomasă la prețuri accesibile contribuie la creșterea calității vieții în regiunile rurale, ceea ce corespunde cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă a țării. Afirmația îi aparține vicepremierului Octavian Calmâc, ministru al Economiei și Infrastructurii, și a fost făcută în cadrul Consiliului Proiectului „Energie și Biomasă”, pe care acesta îl prezidează și la care au participat experți locali, dar și reprezentanți ai donatorilor și implementatorilor.

În cadrul ședinței, a fost prezentat Raportul de activitate al Proiectului „Energie și Biomasă” pentru perioada ianuarie-iunie 2017. Potrivit documentului, în perioada de referință, prin instalarea sistemelor de încălzire bazate pe biomasă și-au îmbunătățit condițiile și confortul termic 18 instituții publice. Unsprezece proiecte aprobate și evaluate în 2016 se află în faza de implementare și vor fi finalizate până la sfârșitul anului, iar 19 sunt la etapa de selecție a companiei de construcții și vor fi puse în aplicare în a doua jumătate a lui 2017. Cea mai mare parte a proiectelor selectate vor beneficia de panouri solare pentru furnizarea de apă caldă suplimentar la instalarea sistemelor de încălzire pe bază de biomasă. Pentru atingerea obiectivelor stabilite (45 de panouri solare), în 2017, cu sprijinul Proiectului au fost instalate panouri solare în 12 instituții. În prezent, 27 de grădinițe cu sisteme de încălzire pe bază de biomasă, instalate în faza I a Proiectului „Energie și Biomasă”, montează pe acoperișuri panouri solare.

Unul dintre rezultatele „transformative” Proiectului este reprezentat de noile beneficii sociale și economice oferite pentru cetățenii țări, în special, în zonele rurale îndepărtate. Astfel, perioada de încălzire din sezonul precedent a generat 48 de noi locuri de muncă și s-au creat noi oportunități de afaceri pentru operatorii de sisteme de biomasă. Pentru următorul sezon de încălzire se estimează generarea a 69 de noi locuri de muncă.

Pornind de la aceste cifre și realități, participanții la ședință au pus în discuție oportunitatea extinderii Proiectului „Energie și Biomasă” până în iulie 2018, pentru asigurarea bunei-implementări a activităților la zi, pentru monitorizarea progresului pe fiecare dintre componente și pentru promovarea energiei verzi în rândul consumatorilor finali. De asemenea, ei au aprobat planul de activitate al Proiectului „Energie și Biomasă” în Republica Moldova pentru perioada iulie-noiembrie 2017.