Skip to main content

La Nisporeni, o primă instituție publică a trecut la energia regenerabilă

Viața celor 270 de copii de la Grădinița „Povestea” din orașul Nisporeni s-a schimbat radical în vara care se călătorește: mai nou, ei au parte de apă caldă de la energia solară, iar la iarnă vor veni în încăperi încălzite cu energie din biomasă. Trecerea la tehnologiile verzi a fost posibilă datorită investițiilor Uniunii Europene, realizate în cadrul Proiectului „Energie și Biomasă”. Astfel, grădinița „Povestea” este prima instituție publică din Nisporeni, care a trecut la energia regenerabilă.

Echipa de educatori, părinții și edili locali au organizat discuții publice pentru a o lua o decizie comună și asumată în favoarea energiei curate. „A fost important să luăm împreună această decizie, pentru că ne privește pe fiecare. Beneficiile deja se văd. Grădinița are acces la energie curată, produsă local. Copiii se spală cu plăcere, iar înainte de somnul de amiază fac băiță, lucru pe care nu ni-l puteam permite atunci, când încălzeam apa la boilerul electric”, spune directoarea Tatiana Cociu.

Din cauza costurilor mari și a bugetului modest, administrația era nevoită să reducă din consumul de apă caldă. Aceasta era livrată doar toamna și iarna – și atunci cu moderație. „Ne înghețau mâinile când trebuia să spălăm vasele. Încălzeam apa doar pentru a o dezmorți. Acum este o plăcere să gospodărești”, spune bucătăreasa Vera Bulaș.

Investițiile realizate de Proiectul „Energie și Biomasă”, finanțat de UE și implementat de PNUD, nu sunt singurele la Grădinița „Povestea”. Autoritățile publice locale au efectuat și o serie de lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirii cu suprafața de circa 2500 de metri pătrați: cu sprijinul altor donatori, au fost instalate geamuri termopan, a fost termoizolat acoperișul și pereții și a fost modernizat sistemul interior de încălzire.

Pentru instalarea sistemului termic pe biomasă și al celui de producere a apei calde de la energia solară, Proiectul „Energie și Biomasă” a alocat 84,5 de mii de euro din fonduri UE. Comunitatea a investit 15 mii de euro, la care s-a adăugat și contribuția părinților.

În prezent, 21 de grădinițe și centre de sănătate din toată țara au instalate, din fonduri europene, colectoare solare ce sunt combinate cu centrale termice pe bază de biomasă, care asigură confortul termic al copiilor și educatorilor, economii bugetare și dezvoltare locală. Până la finele anului în cadrul Proiectului „Energie și Biomasă” în Republica Moldova, alte 37 de grădinițe vor instala panouri solare pentru producerea apei calde.

Proiectul „Energie și Biomasă”, etapa a doua, are o durată de trei ani (2015-2017), un buget total de 9,41 de milioane de euro acordați de Uniunea Europeană și este implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului, implementat în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane de euro, oferiți de Uniunea Europeană (14 milioane de euro) și de PNUD (560.000 de euro).