Skip to main content

Proiectul BEI Livada Moldovei ajută companiile horticole să-și reducă costurile pentru energie prin finanțarea investițiilor în instalații fotovoltaice

Republica Moldova este o țară, care utilizează resurse energetice, ce sunt practic integral importate. Cele două surse principale de energie, gazul natural și electricitatea, provin din Federația Rusă și Transnistria. Acest fapt presupune un risc sporit pentru securitatea energetică și are un impact negativ asupra mediului de afaceri.  

Mai întâi, odată cu efectele pandemiei de COVID-19, iar apoi cu atacul Federației Ruse asupra Ucrainei, prețurile la energie au crescut. Astfel, prețul pentru un metru cub de gaz a crescut de la 4,2 lei la 15,18 lei. Prețurile la energie electrică nu au crescut atât de mult, dar sunt cu 2,5 lei/kWh  mai mari (în creștere de la mai puțin de 1,5 lei/kWh), comparativ cu ceea ce trebuie să plătească consumatorii din alte țări din regiune, ce nu fac parte din comunitatea europeană.

În acest context, companiile horticole sunt din ce în ce mai interesate de investiții în generarea energiei electrice, din surse regenerabile, pentru a reduce costurile de producție și dependența de sursele externe de energie. BEI a răspuns acestui interes și oferă proiectul său Livada Moldovei, pentru a finanța astfel de investiții.

Gospodăria Țărănească Gheorghe Mereacre din satul Costești (r. Ialoveni), cultivă struguri de masă pe o suprafață de 6 ha și deține în proprietate un depozit frigorific cu o capacitate de 350 de tone. Factura pentru energia electrică a fost de 150.000 lei pentru un consum de circa 100.000 kW. Gheorghe nu se teme doar de creșterea prețului, ci și de pericolul întreruperilor de curent, care ar putea duce la deteriorarea completă a produselor păstrate în depozitul frigorific. În ciuda nesiguranței resimțite, ca urmare a atacului Federației Ruse asupra Ucrainei, Gheorghe a solicitat recent un credit investițional, finanțat de BEI, în valoare de 1,4 milioane de lei, prin proiectul Livada Moldovei, cu scopul de a instala un sistem fotovoltaic cu capacitatea de 113 kWp. Procesul de aplicare a fost rapid și deja în aprilie sistemul va fi instalat pe acoperișul depozitului frigorific – tocmai la timp pentru recolta din anul 2022.

„Sistemul fotovoltaic îmi va permite să reduc costurile mai ales acum, când multe alte costuri s-au scumpit mult. La sfârșitul sezonului, vor rămâne mai sunt bani pentru dezvoltarea întreprinderii și pentru investiții în echipamente de ambalare a strugurilor conform cerințelor pieței de retail din UE”, a menționat Gheorghe Mereacre.

Un alt exemplu este al domnului Vasile Gavajuc din satul Dumbrava (mun. Chișinău), care achiziționează și depozitează struguri de masă, legume de la producătorii moldoveni, pentru a fi ulterior vândute pe piața locală și exportate. Compania are un depozit frigorific cu o capacitate de aproximativ 270 de tone. Funcționează circa 12 luni pe an, iar costurile anuale pentru energie electrică consumată au fost de aproximativ 270.000 de lei. Odată cu creșterea tarifelor la energie electrică, afacerea risca să devină neprofitabilă. Oportunitățile oferite de proiectul BEI Livada Moldovei l-au determinat pe Vasile să se regândească. În așa mod, instalarea sistemului fotovoltaic cu capacitatea de 80 kWp, va minimiza costurile de funcționare ale companiei și o va face mai rezistentă la evoluțiile economice și politice externe.

Proiectul Livada Moldovei derulează în parteneriat cu Alternative AID, fiind un prestator a Serviciilor de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor a companiilor horticole. 30% din totalul portofoliului de proiecte  investiționale, pe care Alternative AID le pregătește în prezent, sunt destinate instalațiilor fotovoltaice: 9 de la începutul anului 2022 și 3 de la debutul atacului Federației Ruse asupra Ucrainei, din ziua de 24 februarie 2022.