Skip to main content

Uniunea Europeană a lansat în premieră un hub regional de susținere a antreprenoriatului social în Sîngerei

În data de 20 iulie, cu suportul Uniunii Europene, la Sîngerei a avut loc inaugurarea unui hub regional de susținere a antreprenoriatului social. În cadrul Hub-ului, întreprinderile sociale vor obține suport prin instruiri, consultanță și expertiză calificată, care îi va ghida pe antreprenorii sociali în procesul de inițiere și extindere a afacerilor sociale, de care vor beneficia un număr cât mai mare de persoane din comunitatea lor. În perioada imediat următoare, hub-ul va oferi suport pentru 20 de tineri să își dezvolte ideile de antreprenoriat social, iar alte 10 întreprinderi vor fi sprijinite în vederea orientării afacerilor lor existente în domenii de interes comunitar.

Antreprenoriatul social reprezintă o activitatea continuă de fabricare a producției, de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor pentru soluționarea unor probleme sociale, prin urmare, susținerea afacerilor sociale va genera locuri noi de muncă, inclusiv pentru persoane din diverse grupuri vulnerabile. Totodată, angajarea persoanelor defavorizate – tinerii, persoanele cu nevoi speciale, imigranții, romii, persoanele în etate – va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață a acestora și le va oferi oportunități profesionale. Astfel, dezvoltarea și extinderea afacerilor sociale vor spori incluziunea socială, crearea locurilor de muncă, implicarea persoanelor din grupuri defavorizate în activități economice și facilitarea accesului acestora la resursele și serviciile sociale disponibile în comunitatea lor locală.

Hub-ul regional de susținere a antreprenoriatului social din Sîngerei a fost creat în incinta Incubatorului de afaceri din Sîngerei și este dotat cu toate instrumentele și echipamentul necesar unei afaceri la început de cale sau pentru a se extinde. Hub-ul a fost inaugurat în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul Contact. Hub-ul a fost deschis prin intermediul unui grant, în valoare de 45.000 euro, obținut prin concurs deschis de către Centrul de Politici Socio-Economice CONSENS din Sîngerei și Consiliul Raional Sîngerei. 

Uniunea Europeană și Suedia vor oferi granturi în valoare totală de 140.000 de euro pentru dezvoltarea a patru hub-uri regionale similare, care vor fi lansate până în 2024 și vor aplica același mecanism de funcționare. Hub-urile vor fi deschise cu sprijinul a patru  organizații de la nordul, centrul și sudul Republicii Moldova, precum și în regiunea transnistreană. 

Centrele Regionale de Suport în Afaceri a Întreprinderilor Sociale și hub-urile create cu suportul Uniunii Europene vor oferi suport prin sesiuni de mentorat offline și online, schimb de experiență, facilitarea conexiunilor cu alte organizații, acces la platforme de e-learning, soluții inteligente aplicabile în afaceri, soluții digitale și e-comerț. În final, sunt preconizate lansarea a 15 întreprinderi sociale, care vor oferi noi locuri de muncă pentru persoanele defavorizate. Produsele fabricate și livrate de acestea vor fi comercializate atât online, cât și pe piața locală.