Skip to main content

Uniunea Europeană oferă granturi pentru a susține parteneriatul dintre organizațiile societății civile și autoritățile publice locale pentru dezvoltarea serviciilor de spălătorii sociale

În Republica Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene, urmează a fi deschise 16 spălătorii sociale, de care vor putea beneficia gratuit peste 1500 de persoane din grupurile vulnerabile de cetățeni (persoane cu venituri mici, şomeri, pensionari, familii monoparentale, persoane fără adăpost).

În Republica Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene, urmează a fi deschise 16
spălătorii sociale, de care vor putea beneficia gratuit peste 1500 de persoane din grupurile
vulnerabile de cetățeni (persoane cu venituri mici, şomeri, pensionari, familii monoparentale,
persoane fără adăpost).


Noile servicii sociale vor fi dezvoltate de către 16 organizații ale societății civile din diferite
regiuni ale Republicii Moldova, în parteneriat cu autoritățile publice locale. Activitățile vor fi
desfășurate în cadrul proiectului „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri în
dezvoltarea serviciilor sociale reziliente”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și
implementat de către un consorțiu format din trei organizații ale societății civile: Keystone
Moldova, Dorcas Moldova și Neoumanist. Proiectul are un buget de circa un milion de euro
și va fi implementat în perioada anilor 2023-2025.

În cadrul evenimentului public de înmânare a certificatelor de grant, Jānis Mažeiks,
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că „Prin această
inițiativă, cel puțin 1500 de persoane din grupurile social vulnerabile vor beneficia gratuit de
servicii de spălătorie, igienă personală și socializare în cele 16 localități unde urmează să fie
create. Ne dorim ca acest proiect să devină un exemplu de colaborare eficientă între
autoritățile publice locale și centrale și organizațiile societății civile pentru a asigura accesul
celor mai vulnerabile persoane la servicii sociale de calitate și integrarea lor cu succes în
comunitățile lor.” 

Ludmila Malcoci, directoarea executivă Keystone Moldova, a făcut o scurtă prezentare a
proiectului, menționând importanța parteneriatelor create dintre organizațiile societății civile
și autoritățile publice locale în crearea și mentenanța ulterioară a serviciilor sociale. „Unul
dintre obiectivele de bază ale proiectului nostru este de a susține organizațiile societății
civile în construirea de noi parteneriate cu autoritățile publice locale. Doar așa vom putea

Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de IP Keystone Moldova,
Filiala din Moldova a Fundatiei „Stichting Dorcas Aid International”, AO Asociația pentru Educație „Neoumanist”.

dezvolta servicii de spălătorie comunitare durabile pentru grupurile vulnerabile de cetățeni.
Cu suportul proiectului, organizațiile beneficiare de granturi vor benefia de o pregătire
corespunzătoare, pentru a asigura continuitatea și flexibilitatea prestării serviciilor sociale
în localitățile din care fac parte. Un accent aparte se va pune pe mobilizarea resurselor
comunitare, iar aici ne bazăm foarte mult pe partenerii OSC-urilor – autoritățile publice
locale”, a subliniat dna Malcoci.

Suma totală a celor 16 granturi acordate pentru dezvoltarea serviciilor de spălătorie este de
444 724 euro.