Skip to main content

Construim punți, depășim bariere - construim punți între societatea civilă și comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului

Descrierea
Scopul proiectului este de a promova parteneriatele durabile și capacitățile actorilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului prin crearea unor platforme trans-fluviale de cooperare la nivel de comunitate. Fundația Est-Europeană (FEE) și partenerii săi - Agenția pentru Dezvoltare Regională (ARD), Centrul pentru Inovare și Dezvoltare Socială (CISD), Institutul Independent pentru Drept și Societate Civilă (ILCS) și European Partnership for Democracy (EPD) au activat în diverse domenii de sprijin a societății civile la diferite niveluri pentru a susține dezvoltarea locală și servicii mai bune pentru cetățenii din Republica Moldova, fiind recunoscuți ca parteneri stabili, dar, de asemenea, ca resurse-cheie pentru dezvoltarea OSC-urilor la nivel local.

Proiectul va consolida rolul organizațiilor societății civile și a rețelelor în crearea unor mecanisme sociale de consolidare a încrederii. Această acțiune va contribui la punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE / Moldova, pentru a sprijini implicarea activă a societății civile, pentru a promova valorile democratice și respectarea drepturilor omului și de a consolida cooperarea regională, între diferite regiuni ale Moldovei, Transnistria fiind de un interes deosebit în acest sens. În acest context, implicarea actorilor societății civile și crearea unor rețele de cooperare între OSC-uri și comunitățile locale din regiuni vor contribui la medierea conflictelor și la consolidarea încrederii care implică actori neguvernamentali.

Partenerii proiectului vor contribui la creșterea capacității organizațiilor societății civile, grupurilor de inițiativă și a mass-media din regiune pentru a putea participa, în mod semnificativ, la procesul de consolidare a încrederii între cele două maluri ale râului. În acest sens, proiectul va pune în aplicare mecanisme eficiente de colectare de experiență prin stabilirea unor mecanisme eficiente de învățare și va facilita replicarea unor astfel de tehnici.
Obiectivul specific
- Promavarea parteneriatelor și capacităților durabile ale actorilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului prin crearea unor platforme trans-fluviale de cooperare la nivel de comunitate.
- Stabilirea unor mecanisme de cooperare între actorii societății civile de pe ambele maluri ale râului care va duce la replicarea bunelor practici în dezvoltarea comunității, furnizarea serviciilor sociale, protecția consumatorilor, implicarea tinerilor, antreprenoriat social și respectarea drepturilor omului.
- Consolidarea capacităților OSC-urilor de pe ambele maluri ale Nistrului și angajarea lor în parteneriate locale cu mai mulți actori, în cadrul unor aranjamente organizaționale solide pentru a sprijini dezvoltarea comunității, servicii sociale, protecție, implicarea tinerilor și dezvoltarea antreprenoriatului social.
- Stabilirea parteneriatelor și consolidarea încrederii între OSC-urile din Transnistria și din celelalte regiuni ale Moldovei pentru a participa activ la formularea de politici naționale utilizând metode de advocacy, crearea coalițiilor și implicarea OSC-urilor.
- Contribuirea la îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor comunitare oferite de către OSC-uri în Transnistria în zonele îndepărtate, bazate pe instrumente participative, sporirea gradului de informare și furnizarea corespunzătoare a serviciilor.
Rezultatele așteptate
- Se construiesc punți între comunitățile și OSC-urile din Transnistria și din celelalte regiuni ale țării, și se împărtășesc cele mai bune practici cu privire la dezvoltarea comunității, furnizare de servicii sociale, protecția consumatorului, implicarea tinerilor, antreprenoriat social și respectarea drepturilor omului.
- Sunt create instrumente pentru a valorifica experiența și cunoștințe în guvernanța participativă, mobilizare comunitară și furnizare de servicii.
- Sunt create mecanisme și capacități pentru consolidarea OSC-urilor pentru a efectua evaluarea participativă a necesităților și pentru a asigura dezvoltarea comunității la nivel local.
- Cel puțin 100 de OSC-uri locale din Transnistria și alte regiuni ale țării sunt abilitate în domeniul advocacy, să mobilizeze comunitățile locale, incluzând participarea femeilor și a grupurilor vulnerabile și să le implice în procesul decizional.
- Coalițiile OSC-urilor la nivel national sunt consolidate să fie deschise față de OSC-urile din regiunea Transnistreană și să-i încurajeze să participe la implementarea politicilor la nivel național.
- Cel puțin 20 de OSC-uri din Transnistria participă la initiative de advocacy, formulează, dezvoltă și implementeaza politici publice la nivel național.
- OSC-urile de pe ambele maluri ale Nistrului și grupurile de initiative din cel puțin 20 de localități elaborează și pilotează initiative commune bazate pe necesitățile comunității.
- Cel puțin 2000 de persoane din comunitățile vizate beneficiază de acces la serviciile comunitare și de o implicare mai activă în viața comunitară.
Harta proiectului
Galerie foto
DETALIILE PROIECTULUI
Moldova
Domeniu prioritar:
Parteneriat care abilitează
Subsector:
Societatea civilă
Teme:
Societatea civilă
Starea proiectului:
Efectuat
Data începerii:
01.01.2017
Data de încheiere:
31.12.2019
Site:
www.eef.md
Numărul proiectului UE:
378-657