Skip to main content

Societatea civilă din Glodeni – în sprijinul unei comunități responsabile

Membrii asociațiilor obștești din Glodeni au accesat fonduri din cadrul Proiectului Eu4Accountability, lucru care le-a permis să creeze grupuri de inițiativă, să amenajeze terenuri de joacă și de sport, spații de odihnă, și să doteze instituțiile publice cu tehnică de monitorizare video.

Și-au consolidat eforturile și au reușit alături de comunitate să dezvolte infrastructura în mai multe localități ale raionului Glodeni. Vorbim despre membrii asociațiilor obștești din regiune, care au accesat fonduri din cadrul Proiectului Eu4Accountability, lucru care le-a permis să creeze grupuri de inițiativă, să amenajeze terenuri de joacă și de sport, spații de odihnă, și să doteze instituțiile publice cu tehnică de monitorizare video.

În satul Cobani din raionul Glodeni, în premieră a fost implementat procesul de bugetare participativă. Mai mult, societatea civilă a contribuit la asigurarea transparenței decizionale la nivel local.

VICTOR ZAMA, director executiv AO NEEMIA, manager de proiect: „Am încercat să le arătăm care sunt beneficiile dacă oamenii din localitate s-ar implica. Reprezentanții APL, primarul și ceilalți din APL au acceptat că există pași de îmbunătățire al acestei comunicări, acestei implicări. Am scos un ziar local, unde una din condițiile de bază au fost ca deciziile consiliului sau altă informație de interes public din partea APL ca să fie publicate, ca să fie publicate și oamenii să aibă acces.”

Tot în cadrul proiectului în localitate a fost amenajat un teren de sport și unul de joacă pentru copii. Lucrările au costat 328 mii lei. În cadrul acestui proiect, localnicii au contribuit alături de autorități atât financiar, cât și prin brațe de muncă.

RODICA TURCHINĂ, conducătoare Grup de Inițiativă Cobani: „Am format grupul de inițiativă, am știut din start că avem 35 de mii, am aplicat și la strângeri de fonduri, am avut o contribuție din partea cetățenilor, apoi am ajutat cu forță de muncă.”

NATALIA PLUTĂ, locuitoare a loc. Cobani: „E foarte important ca cetățenii să participe la astfel de proiecte, fiindcă numai atunci când îți pui și tu umărul și ajuți câtuși de puțin, atunci ai să înțelegi câtă muncă se depune și care este scopul acestui proiect, adică să fie de lungă de durată, pentru mai multe generații.”

CRISTINA BALAN, secretar Consiliul Local Primăria Cobani, r. Glodeni: „Provocări au fost multe. Faptul că a fost un pic dificil ca să îi mobilizăm, să-i cointeresăm ca cetățeni, să se implice nu atât financiar, cât și contribuție proprie, am în vedere de lucru, de voluntariat.”

În Camenca, pentru a promova un mod de viață sănătos, prin intermediul proiectului Eu4Accountability,  a fost amenajat și un teren pentru baschet și volei în curtea Gimnaziului Vasile Coroban, cu o valoare de 35 de mii de lei.

OLEG RUSU, directorul Gimnaziului Vasile Coroban, Camenca: „Am săpat gropile respective, am betonat gropile pentru piloni, țevile. La fiecare reacreație, când e timpul favorabil, primăvara și acum cât le mai permite timpul, ei permanent sunt pe afară. O parte dintre ei preferă să joace volei, o parte aruncă mingea la coș.”

ANASTASIA BRICEAG, elevă cl. VIII Gimnaziul Vasile Coroban, Camenca: „Pentru noi, elevii, este foarte important acest teren de joacă, pentru că avem unde să ne petrecem orele de educație fizică, la repaus, elevii se joacă aici foarte des și ne bucurăm foarte mult că îl avem.”

Iar în satul Butești a fost amenajat un spațiu de agrement. Lucrările au costat 115 mii de lei.

ALA POSTOLACHE, primara comunei Camenca: „În satul Butești am implementat cu proiectul bugetarea participativă această amenajare, zonă de agrement – „Popas la Căpitani”.  Să știți că a fost benevenit proiectul, noi am elaborat un regulament care a fost întărit la Consiliul Comunal Camenca, și pe baza acestui regulament, a fost ca un ghid, după care ne-am condus împreună cu asociația și societatea civică.”

ADELA BOGDAN, membra grupului de inițiativă Comuna Camenca: „Noi ne implicăm, ajutăm, colbul ștergem, facem curățenie, măturăm, avem grijă, ne uităm seara ca să fie ordine, să nu fie distrus. E o bucurie pentru sat, e o frumusețe a satului, este ceva de laudă.”

Societatea civilă din satul Balatina, raionul Glodeni, a pus accentul pe accesul la informații de interes public.

RENATA BUZULEAC, consilier local, profesoare de limbă engleză L.T. Balatina: „Noi optăm pentru transparență, iar transparența constă în faptul că plasăm pe panourile informative atât la Primărie, cât și în instituția noastră toată informația referitoare la deciziile pe care le luăm, avem o pagină de facebook, care de asemenea reflectă toată activitatea și deciziile care se iau la nivel de instituție și comunitate, și nu în ultimul rând avem un monitor de Balatina, care este și în format digital și format de hârtie.”

RODICA COJOCARI, directoare de proiect „Educație pentru bugetare participativă” Balatina: „A urmat mecanismul de implementare a programului bugetului inițiativelor comunitare, unde aici a fost dat start la un concurs, unde s-a câștigat 5 proiecte din instituții și aceste instituții sunt: Grădinița nr.1 „Albinuța”, Grădinița nr 2 „Porumbița”, Liceul Teoretic Balatina, Biblioteca Publică Balattina. În toate instituțiile s-a procurat mobilier și toate lucrurile necesare. Iar la Biblioteca Tomeștii Noi s-au procurat 10 costume naționale.”

Liliana Hristisean, directoare interimară Gridinița nr.1 „Albinuța”: „Am format un grup de inițiativă comunitar și am hotărât că grădinița noastră are nevoie de mobilier, mobilarea spațiilor de grupă. Grupele au fost dotate: cu măsuțe într-o grupă, iar în altă grupă cu dulapuri, care sunt binevenite pentru copii.”

Dotarea cu mobilier nou a fost alegerea și Liceului Teoretic Balatina, așa cum băncile și scaunele vechi erau incomode și deteriorau hainele elevilor.

OLESEA CAZACU, directoare adjunctă pe instruire L.T. Balatina: „Am aplicat proiectul nostru cu titlul “Educația de Calitate Inspiră”. În urma acestui proiect am beneficiat de bănci, scaune, mese. Au un impact pozitiv asupra elevilor. Datorită acestui proiect, fiecare elev are banca sa.”

Pentru a implica locutorii din Ustia și Hâjdieni în procesul de monitorizare a politicilor publice locale, reprezentanții AO „Solidarii Neamului”, au dotat cu echipament video Primăriile din aceste localități, pentru a transmite în direct ședințele Comisiilor Consultative, Consiliilor Locale.

ION CRUDU, fondatorul AO „Solidarii Neamului” Glodeni: „Vrem ca bugetele să fie participative și tot mai multă populație să aibă accesul la toate datele despre cum se formează un buget, cum pot să participe ei ca societate civilă în bugetele date, fiindcă prin aceste instrumente o să fie posibil mai multă dezvoltarea și a unor servicii sociale, sau alte servicii în beneficiul populației.

Peste 86 de mii de lei au fost alocați în acest sens.

RODICA CHEPTEA, secretara Consiliului Sătesc Ustia: „Am reușit din momentul implementării acestui program, toate ședințele au fost transmise live pe pagina primăriei, au fost publicate, unde cetățenii au luat cunoștință cu mersul ședinței, problemele, chestiunile care au fost rezolvate și aprobate la toate ședințele.”  

„E foarte binevenit și, în genere, e salutabil să fie nu doar la Primărie, dar și de la Consiliul Raional, și cu ei sunt în prieteni, și la ei tot timpul mă uit.”

Bugetul total al proiectului implementat de AO „Solidarii Neamului” Glodeni, a fost de 19 mii euro. Banii au fost direcționați pentru realizarea mai multor ateliere de instruire, consultări publice și sondaje, o masă rotundă cu societatea civilă și constituirea Consiliul Raional de Participare Glodeni, iar în rezultat a fost realizată și cartografierea societății civile din raionul Glodeni.

Proiectul „EU4Accountability”- Societatea civilă împuternicită pentru o mai mare responsabilitate socială în Moldova, se desfășoară în perioada 2022-2024, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de European Association for Local Democracy, European Partnership for Democracy și People in Need Moldova.

*Text-reportaj de tvn.md